Sorana Cîrstea joacă un meci crucial, marți noaptea, în sferturile de finală de la US Open. Sportiva din Târgoviște a fost lăudată pentru progresul arătat în ultima vreme.
Sorana Cîrstea (33 de ani), locul 30 în WTA, joacă un meci extrem de important, în această noapte, de la ora 02.00. Românca o întâlnește în sferturile de finală alte US Open pe Karolina Muchova. Sportivă din Cehia, aflată pe locul 10 în ierarhia mondială.
Despre evoluția avută de Sorana, la ultimul mare turneu de Mare Șlem al anului a vorbit fosta sa coechipieră din Fed Cup, Alexandra Dulgheru.
„Au trecut 14 ani de la ultimul sfert de finală făcut de ea. A evoluat frumos în ultimii ani. A mai jucau cu Muchova de încă câteva ori anul acesta. A prins o formă foarte bună și nu este o nimereală. Este o formă care a tot crescut.
E greu să joci împotriva ei la un turneu de Grand Slam. Chiar cred că are o șansă destul de bună și poate să o bată (n.r. - pe Muchova)”, a afirmat Dulgheru despre Sorana Cîrstea, la Digi Sport.
Sorana Cîrstea, o schimbare radicală
Antrenorul suedez Thomas Johansson joacă un rol foarte important în schimbarea radicală a Soranei Cîrstea. După cum a mai remarcat Alexandra Dulgheru.
„Știi cum e, nimeni nu poate prezice cum te vei simți cu anumiți antrenori. Am apucat să îl cunosc și eu pe Thomas Johansson. Este o persoană foarte cerebrală. Îl ascultă mai bine decât pe ceilalți.
Ea, înainte, parcă asculta antrenorul 10% și în rest făcea ca ea. Nu a avut încredere să se lasă manevrată. [Acum] a acceptat să vadă cum e și pe partea cealaltă, să nu facă totul ca ea.
Am comentat două meciuri ale ei în Anglia. Parcă ascultă mai mult și se ține de tactică. Fiecare are o poveste aparte, iar Sorana a găsit această maturizare pe final de carieră!”
Românca a mai ajuns o singură dată într-un sfert de finală al unui turneu de Mare Șlem. În anul 2009, la Roland Garros.