Sorana Cîrstea, calificată în turul al treilea la Miami (WTA), după o nouă victorie cu Caroline Garcia

Sursa: Arhiva EVZ

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, vineri, după ce a întrecut-o pe a patra jucătoare a lumii, Caroline Garcia, cu 6-2, 6-3.

Sorana Cîrstea (32 ani, 74 WTA) o mai învinsese pe franţuzoaică pe 14 martie, în optimi la Indian Wells, cu 6-4, 4-6, 7-5.

Românca a câştigat mult mai clar acum în faţa Carolinei Garcia, într-o oră şi 17 minute.

Cîrstea a început în forţă şi a condus cu 5-0, adjudecându-şi primul set cu 6-2. Jocul a fost mai echilibrat în actul secund, până la 3-3, după care Sorana s-a desprins şi a încheiat cu 6-3, după trei ghemuri la rând. Românca a salvat două mingi de break la 1-1, apoi a ratat trei la 3-2.

Cele două jucătoare sunt la egalitate acum în meciurile directe, 2-2. Garcia (29 ani) se impusese în primele două meciuri, în 2017, în primul tur la Toronto, cu 6-2, 6-7 (4/7), 6-4, şi în 2019, în turul secund la Madrid, cu 6-4, 3-6, 6-1.

Sorana Cîrtea o va întâlni în turul al treilea pe Karoline Muchova

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 55.770 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe Karoline Muchova (Cehia). Muchova (26 ani, 55 WTA) a trecut în turul secund de chinezoaica Lin Zhu cu 6-4, 6-2.

Cehoaica a câştigat ambele dueluri cu Cîrstea, cu 6-3, 2-6, 7-7 (9/7) în turul al treilea la US Open în 2020 şi cu 6-4, 7-6 (7/4) în optimi la Dubai anul acesta.

O victorie răsunătoare a reuşit şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, 5-7, 6-3, 6-4 cu grecoaica Maria Sakkari, a şaptea favorită, după mai bine de trei ore de joc. Andreescu va juca în turul al treilea contra americancei Sofia Kenin.

Sorana Cîrstea, despre noul ei antrenor: „M-a făcut mai inteligentă pe teren”

După ce și-a închis sezonul 2022 după US Open din cauza unei accidentări la umăr, Cîrstea s-a asociat cu Thomas Johansson. Campionul de la Australian Open 2002 și fostul număr 7 mondial ATP a lucrat cu jucători precum David Goffin, Maria Sakkari și Borna Coric.

„Felul în care joc acum se datorează lui”, a declarat Cîrstea: „El îmbunătățește atât de multe domenii ale jocului meu și mă ajută să văd tenisul cu alți ochi, să fiu mai inteligentă pe teren. Acesta este motivul pentru care joc atât de bine. Sunt foarte mulțumită de modul în care lucrez cu el. Ca jucător, cred că putea să citească foarte bine jocul și să citească foarte bine adversarii. Așa că a început să mă învețe puțin asta. De asemenea, i-am spus să mă învețe un pic din mentalitatea bărbaților, modul în care bărbații gestionează situațiile și sper că asta mă poate ajuta în jocul feminin”.