Ce s-a întâmplat în ziua în care Simona Halep a fost testată antidoping. Dezvăluiri din culisele US Open
- Antonia Hendrik
- 26 octombrie 2022, 06:36
Simona Halep nu s-ar fi putut sustrage sub nicio formă controlului antidoping de la US Open, chiar dacă și-ar fi dorit. Americanii dezvăluie că jucătoarea de tenis a fost urmărită non - stop după meciul cu Daria Snigur.
Americanii au oferit detalii din culisele cazului care a șocat o lume întreagă. Simona Halep a fost urmărită constant de un ofițer antidoping, după meciul cu Daria Snigur, a declarat Christopher Eubanks, care a oferit detalii din culisele testului antidoping al Simonei Halep la US Open.
Christopher Eubanks: „Testele antidoping sunt puțin diferite la turneele de Grand Slam. La US Open, după meciul pierdut, un agent a fost acolo și a urmărit-o după meci. Nu te lasă nicio clipă în pace din momentul în care ieși de pe teren şi te urmăresc până le dai proba”, a povestit jucătorul de tenis.
Christopher Eubanks, despre Simona Halep: „Au urmat-o în cameră”
„Vine cu tine în cameră, iar după ce ți-a recoltat proba te lasă în pace. Sunt două teste diferite, le testează pe amândouă și așa s-a întâmplat cu Simona Halep.
Au testat atât eșantionul A, cât și eșantionul B. Așa merg lucrurile la US Open. Va fi interesant de văzut cum se desfășoară această investigație în următoarele săptămâni”, a declarat Christopher Eubanks pentru Tennis Channel.
Simona Halep, ţinta testărilor în ultimii ani
Simona Halep a fost ținta controalelor antidoping efectuând nu mai puțin de 53 de teste în ultimii trei ani, atât în competiție, cât și în timpul liber.
Simona Halep a dat 53 de probe de urină și sânge în ultimii trei ani, în perioada 2019-2021, potrivit datelor oficiale ale Federației Internaționale de Tenis (ITF)! Mai exact, Halep a fost testată de nu mai puțin de 27 de ori în 2019, de 9 ori în 2020 (nu – anul a fost marcat de pandemie, iar controalele au scăzut) și de 17 ori în 2021.
Simona Halep, de două ori câștigătoare de Grand Slam și jucătoarea de tenis numărul 1 mondial timp de 64 de săptămâni între 2017 și 2019, a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) după ce a ieşit pozitivă la un test antidoping în timpul US din acest an.
Mesajul Simonei Halep după aflarea rezultatului
„Astăzi începe cel mai greu meci al vieții mele: cel pentru adevăr. Am fost anunțată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, veste care a devenit cel mai mare șoc al vieții mele. De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut prin minte nici măcar o dată, pentru că este total împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată. Să fiu pusă în fața unei asemenea situații nedrepte mă face să mă simt complet confuză și trădată.
O să lupt până la capăt să demonstrez că nu am luat niciodată în mod conștient vreo substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală. Nu este vorba despre titluri sau despre bani. Este vorba despre onoare și despre povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a scris Simona Halep pe Instagram.