Jocurile Olimpice de la Paris au strâns sub același acoperiș cei mai buni sportivi ai lumii. Până acum, delegațiile României au reușit să se facă remarcate, iar sportivii au obținut multiple medalii. Dar, o situație a adus noi intrigi și o nedreptate. Este vorba de Sabrina Voinea, gimnasta care a fost depunctată de juriu fără nicio justificare reală. Astfel, sportiva româncă a pierdut medalia de bronz.
Luni, România a încheiat participarea în competiția de gimnastică artistică în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. Dar, în ciuda prestațiilor foarte bune, sportivele românce au plecat acasă fără medalie.
Sabrina Voinea, nedreptățită la Jocurile Olimpice
Situația controversată a avut loc în finala la sol. Sabrina Voinea s-a clasat pe locul 5, înaintea sa fiind românca Ana Maria Bărbosu pe poziția a patra. Gimnastele au avut aceeași notă- 13.700. Dar, diferența a fost făcută de nota la dificultate. Ana Maria Bărbosu a avut pentru câteva minute medalia de bronz, dar echipa SUA a făcut contestație, care a fost aprobată. Astfel, Jordan Chiles a trecut pe locul trei cu nota -13.766.
Dar, o nouă problemă a apărut în cazul sportivei Sabrina Voinea. La exercițiul de la sol, sportiva a fost depunctată deoarece călcâiul său ar fi ieșit din linia covorului. Astfel, a fost realizată o deducție de 0,1. Sportiva româncă și antrenorii săi au depus contestație, dar aceasta nu a fost aprobată de juriu. Potrivit detaliilor și imaginilor, Sabrina nu a trecut de linia marcată. Aceasta a declarat că dorește să i se facă dreptate. Dacă această scădere nu ar fi fost aplicată, Sabrina Voinea ar fi luat bronzul la proba la sol.
Sondaj Hai România
În contextul acestei nedreptăți de la Jocurile Olimpice, a fost realizat un sondaj pe canalul de Youtube „Hai România”. Românii au avut ocazia de a-și exprima părerea cu privire la cele întâmplate. Așadar, a fost adresată întrebarea: „Sabrina Voinea a fost deposedată de medalia de bronz fără nici o justificare reală. Credeți că...”.
Persoanele care au răspuns la sondaj au avut patru variante de răspuns. Așadar, potrivit rezultatelor, 70% dintre respondenți sunt de părere că „românii nu reușesc să-și apere interesele”. De asemenea, 12% au răspuns că în această situație „ reacția dură a oamenilor va ajuta” și sportivei i se va face dreptate.
În plus, 13% dintre români au ales varianta de răspuns „ mă așteptam la mai mult de la oameni politici”. Astfel, criticând răspunsul oficialilor și autorităților la această nedreptate. Totodată, 5% dintre respondenți au spus că nu sunt interesați de această situație.
Poți să-ți exprimi părerea cu privire la situația gimnastei în sondajul regăsit AICI .