Sondaj EVZ. În contextul atentatelor din Europa, credeți că România poate deveni o țintă pentru atacuri sângeroase?
- Gabriel Mihai
- 20 decembrie 2016, 11:49
Sondaj EVZ. Europa a fost in nou îngenunchiată, două atentate fiind înregistrate în cursul zilei de 19 decembrie, la Berlin și la Zurich. Împotriva terorismului, un întreg continent duce o luptă crâncenă, iar România ar putea deveni astfel ținta unor astfel de atacuri, potrivit spuselor lui Mircea Geoană.
Sondaj EVZ. În cursul zilei de ieri, 19 decembrie, un atacator înarmat l-a împușcat pe ambasadorul Rusiei din Turcia, cel din urmă decedând la scurt timp. La câteva ore distanță, două atentate s-au petrecut în Berlin și în Zurich, soldate cu 12 persoane decedate și peste 50 rănite.
România și-a anunțat de mult intenția că va acționa dur împotriva terorismului. Astfel, fostul ministru de externe Mircea Geoană a declarat că România ar putea intra într-un conflict tot mai sângeros.
În acest context, credeți că România ar putea fi ținta unor atentate sângeroase comise de diferite grupări extremiste?