Socrul lui Georgescu nu a vrut să dea declarație la DIICOT. Un susținător a lovit doi cameramani!

Socrul lui Georgescu nu a vrut să dea declarație la DIICOT. Un susținător a lovit doi cameramani!Calin Georgescu. Sursa foto: INQUAM

Socrul lui Călin Georgescu a ieșit de la așa numita audiere de la DIICOT, însă nu a vrut să dea nicio declarație în fața procurorilor sau să răspundă la interogatoriu. Surse EvZ au confirmat că acesta a considerat că nu vrea să se autoincrimineze, în sensul că anchetatorii pot răstălmăci declarația sa. Vasile Moldoveanu a asistat, însă, până la această oră, la percheziția informatică a telefonului personal.

Doi cameramani au fost agresați de un susținător al lui Georgescu

La ieșirea de la DIICOT, unul dintre susținătătorii lui Călin Georgescu a încercat să obstrucționeze filmările cameramanilor și a lovit doi cameramani de la RTV și DIGI TV. Inițial, a fost lăsat să plece. Apoi, agresorul a fost identificat în grupul susținătorilor lui Călin Georgescu aflați în fața arestului Central, a fost dus la Sec'ia 10 de poliție și amendat.

La această oră, cei doi reprezentanți ai mass media au decis să facă plângere penală împotriva agresorului care, îmbrăcat în straie de dac și cu un steag în mână i-a lovit și asfel nu au putut să-și exercite profesia.