Evenimentul Zilei > Actualitate > Cum a căzut răcanul Soare din pat la cutremurul din ’90. Reporter de Cursă Lungă
Cum a căzut răcanul Soare din pat la cutremurul din ’90. Reporter de Cursă Lungă

Cum a căzut răcanul Soare din pat la cutremurul din ’90. Reporter de Cursă Lungă

Farsele din Armată sunt dure da’ haioase. Și când la mijloc pe lîngă umorul de tip sovietic își bagă coada și Natura succcesul e garantat

Zgâlțîiala telurică din 30 mai 1990 m-a prins pe pista înierbată a aeroportului Băneasa. Dis-de-dimineață, căpitanul Stan, zis Bombalăul – comandantul companiei de infanterie din cadrul unității de artilerie anitiaeriană din care făceam parte – adunase o oaste de strânsură cu toate haimanalele companiei care, cu o seară înainte, dezertasră și luaseră cu asalt gardul de nord al cazărmii ca să se refugieze la mesele vesele de la fosta crâșmă Parcul Privighetorilor, zisă și „La ciori”, de lîngă Zoo Băneasa. Să tot fi fost fo douăj de inși, cu toții veterani care mai aveau câteva luni până la lăsarea la vatră. Ne-a dat cu burta de pământ și ne-a alergat ca pe hoții de cai, drept represalii, toată dimineața. Spre prânz, după ce arasem pista de la atâta mers pe coate și genunchi, pe o ploaie măruntă, și arâtam ca niște bulgări de noroi, ne-a pus să adunăm câte o bonetă plină de ciuperci de căciulă, că vroia să se revanșeze față de o gagică de la Aviația Utilitară, de lângă unitate, pe care o babardea el în timpul serviciului. Când a văzut că, într-un sfert de oră, îndepliniserăm ordinul, ne-a mai dat o tură la cules de ghebe. Deja trecuse de unu jumate și se apropia ora prânzului.

Un „culcat” perfect regulamentar

Așa cum consemnează istoria recentă, la ora 13.40, un seism de 6,9 grade pe scara Richter a lovit ca un blitzkrieg România. De pe câmpul care se vălurea ca-n filmele apocaliptice am văzut cu toții cum cădea tencuiala de pe zidurile antebelice ale hangarului în care se reparau bătrânele biplane AN2. Rămăseserăm cu toții în picioare, că nu era niciun pericol să ne cadă nimic peste țestele tunse „palmier”. Cu excepția unuia, pe numele său Soare, un țigan de loc dintr-un sat din mijlocul Dobrogei, care efectuase un „culcat” perfect regulamentar, cu mîinile la ceafă, de parcă eram în plin foc de artilerie al inamicului. Atunci, ne-am prins. Lu’ Soare îi era o frică de cutremur de se cufurea în nădragi.

Cutremur cu „modificare de relief”

Până seara ne-am tot gândit cum să i-o tragem camaradului. Ne cam coiam un pic că Soare, deși un tip calm și imperturbabil, era o matahală înfiorătoare. Avea un ten bronzat de zici că era din Zanzibar, nas turtit, buze vinete, ochii mici, cu sclerele injectate, de ziceai că are conjunctivită, și niște palme cât capacu’ de la WC. Ce să mai…, ca-n cartea lu’ Budai-Deleanu. Până la urmă i-am făcut-o, așa, pe stil sovietic, că prea se cerea…

În dormitor, „bibanii” – soldații proaspăt încorporați, doar cu patru luni de instrucție făcute – dormeau în paturi supratejaate, iar noi, „veteranii”, în paturi simple, să nu ne deranjeze inerentele flatulențe ale celui de deasupra. Soare avea un pat lângă un perete și, când se băga la somn, o făcea prin partea dreaptă. Am așteptat, după stingere, să dea tonul la sforăit și l-am lucrat ca la carte. Ne-a opintit fo șase inși, l-am luat pe sus, și l-a cocoțat la „etaj”, dar și răsucind patul. După care, în beznă, am început să-l zgâlțâim și să zbierăm: „Cutremur! Cutremur!”. Îngrozit, camaradul nostru din „etnia înlocuitoare” – cum îi plăcea lui să se recomande, dă să se dea jos pe dreapta, cum știa el că o face de obicei. Trosnește un cap în perete de a căzut tencuiala pân’ la cărămidă, răcnește ca un mistreț rănit, se întoarce pe stânga și dă să coboare din așternut. Numa’ că nu știa că era la „etaj”. Și cade, pleosc, de la aproape doi metri, ca un bolovan pe podeaua cimentată. Noi, să leșinăm de râs. Buimac, se adună cum poate și o ia la goană spre ușă, urlând, să se evacueze din calea pericolului. Ajuns, în curte, pe platoul unde se ținea raportul companiei, realizează, într-un final, că e doar el singur în izmenele de poplin regulamentare. I-a luat câteva minute să-și dea seama că i-o trăseserăm monumental.

Când și natura joacă feste

A mugit atunci ca un țap la rut și aproape că s-a teleportat în dormitor. Și-a scos centura de la pantaloni și-a înfășurat un capăt pe pumn și a început să bicuiască, la întâmplare, orice mișca în preajma sa. Io m-am refugiat într-o mașină de transmisiuni, unde m-am încuiat pe dinăuntru că, dacă mă prindea Soare, mă bătea de-mi suna apa-n timpane. După vreo oră, pe la miezul nopții s-a calmat și s-a culcat la loc vorbind de unul singur.

Numa că, altă fază tare, de data asta nu de la noi, ci de la Mama Natură. Pe la trei și ceva noaptea s-a mai pus de un cutremur, dar unul autentic, de 6,4 grade pe Richter, urmat de altul, la trei secunde, de 6,1. Adormit fiind a crezut că iar i-am copt-o, așa că făcea pe duru’ : „Bă, căcaților, potoliți-vă că vă sparg la mufă!”. Când a aflat a doua zi că fusese un alt cutremur, dar pe bune, din negru ce era s-a îngălbenit că ziceai că a dat în hepatită. N-a zis nimic și s-a proptit în ușa cantinei, cu centura în mână. A stat acolo, planton voluntar, și la micul dejun și la prînz și la masa de seară. În ziua aia am făcut post negru. Da’ zic că a meritat, pe undeva.

 

 

 

 

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.