Un paramedic de la SMURD, militar activ în cadrul ISU - Bucureşti, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, el fiind acuzat că în luna iunie a agresat sexual o pacientă imobilizată, în timp ce o transporta cu autospeciala la spital.
O pacientă aflată într-o ambulanță a fost agresată sexual de un angajat SMURD. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a profitat de faptul că victima se afla „în imposibilitatea de a-și exprima voința”. Incidentul s-a produs în București.
Angajatul SMURD a fost reținut joi, dar agresiunea sexuală a avut loc în luna iunie.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, agresorul se numeşte C. D., cu grad de plutonier adjutant în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov.
El este acuzat că ar fi pipăit o femeie în timp ce o transporta cu autospeciala la spital şi, pentru a nu fi prins, a şters imaginile surprinse de camerele de supraveghere din maşină.
Ce spun procurorii DIICOT
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, militar activ, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală şi alterarea integrităţii datelor informatice.
„S-a reținut că la data de 08.06.2023, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a profitat de faptul că persoana vătămată majoră, pacientă în transport către o unitate spitalicească, se afla în imposibilitatea de a-și exprima voința și a exercitat asupra acesteia acte de agresiune sexuală”, a anunțat DIICOT.
Angajatul SMURD a vrut să șteargă dovezile
După agresiune, bărbatul a încercat să șteargă dovezile. „Pentru a elimina înregistrările video incriminatorii surprinse de camera de supraveghere amplasată în interiorul autospecialei de transport pacienţi, inculpatul a șters fără drept datele informatice stocate pe cardul de memorie, aducând astfel atingere integrităţii și disponibilității acestora”, a mai anunțat DIICOT.
Vineri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar București a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.