Slujbă de pomenire în memoria unui jurnalist de excepție, Mihnea Petru Pîrvu

Au trecut șase săptămâni de când Mihnea Petru-Pîrvu s-a stins din viață. În memoria colegului nostru, vor avea loc două slujbe de pomenire. Una se va săvârși la Constanța, acolo unde a fost înmormântat, cealaltă la București

Colegii de la „Evenimentul zilei” vor participa, duminică, începând cu ora 13.00, la o slujbă de pomenire care va fi oficiată la aceeași biserică în care ne-am luat rămas bun de la Mihnea Petru-Pârvu, Sfântul Gheorghe Nou, de la Kilometrul zero al Capitalei.

Slujba va fi oficiată tot de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou cel care a săvârșit și slujba de înmormântare.

Pentru că nu poate ajunge în București, mama lui Mihnea se va ocupa de o altă slujbă de pomenire care va avea loc, sâmbătă, la ora 11.00 în Cimitirul Municipal, acolo își doarme somnul de veci colegul nostru.

Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România. Animație

Rămâi fără bani cât ai clipi. Mai bine previi. Toți șoferii trebuie să afle

Unul dintre „ultimii mohicani” ai presei scrise din România, colegul nostru, Mihnea Petru-Pârvu, s-a stins din viață pe 23 august, la apogeul unei cariere de excepție.

Pe Mihnea Petru-Pîrvu îl cunoștea o „armată” de jurnaliști, de politicieni sau de vedete cărora le-a spus, verde în față, lucruri pe care cu greu le-au digerat dar pe care nu le puteau nega. Astfel de lucruri nu le poți reuși fără un talent nativ și un tupeu pe măsură.

Considerat unul dintre cei mai buni reporteri din România, de altfel spunea despre sine că este „Reporter de cursă lungă”, Mihnea a rescris regulile acestui gen. Nu a renunțat niciodată la meticuloasele sale reportaje de teren, înșirate pe pagini întregi, nici în epoca noastră, când prea puțini le mai citesc.

La aniversarea Zilei Presei în 2019, Mihnea se autocaracteriza:

„Io scriu reportaje. Pe care le public într-un ziar. Unul bun, Evenimentul zilei, zic io. De ce? Pentru că îmi place, pentru că vreau şi pentru că pot. Niciodată nu mi-am văzut meseria, direct, ca pe o sursă de bani. Aş aprecia-o ca pe un hobby care mă ajută să subzist. Am un salariu modice. La 50 de ani şi un peste un sfert de veac în breaslă sunt plătit cât să trăiesc, nu să mă căpătuiesc. Eu am ales calea asta.”