Slujba de Bobotează de la Constanţa. IPS Teodosie: 2025 este un an care se arată luminos. Video/Foto
- Antonia Hendrik
- 6 ianuarie 2025, 15:54
La slujba de Bobotează de la Constanţa au participat mii de persoane. Slujba de Sfințire Mare a Apei, cu ocazia Praznicului Botezului Domnului, a fost oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în Portul Turistic Tomis din Constanța.
Slujba de Bobotează de la Constanţa, oficiată de IPS Teodosie
Luni, mii de oameni au luat parte la slujba de Bobotează din municipiul Constanţa, precum și la procesiunea care a avut loc de la Catedrala Arhiepiscopală până în Portul Tomis, unde s-a desfășurat ceremonia religioasă oficiată de un sobor de preoţi, condus de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a străbătut acest traseu într-o caleașcă, la fel ca în anii anteriori. Procesiunea a inclus și care cu apă, trase de boi și măgari. Unii dintre credincioși au însoțit procesiunea de la catedrală, în timp ce alții au ales să se îndrepte direct spre Portul Tomis, unde, înainte de ora 12:00, un sobor de preoți și diaconi, condus de Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba de Sfințire Mare a Apei.
Sursa foto: Facebook
IPS Teodosie a spus că vom avea un an mai bun
IPS Teodosie a declarat că anul 2025 se conturează ca un an „plin de lumină și frumusețe” și a exprimat dorința ca fiecare zi din acest an să fie la fel de clară ca ziua de Bobotează. De asemenea, el a subliniat speranța că acest an ne va aduce roade și ne va oferi discernământ în toate acțiunile noastre.
„2025 este un an care se arată luminos, frumos, să fie tot anul ca seninul de astăzi, să ne aducă roade, să avem discernământ în tot ce facem. Să alegem întotdeauna binele, să fugim de rău. (...) Puneţi-vă în mintea şi inima dumneavoastră un ideal frumos pentru anul acesta. Să fiţi mai productivi, mai rugători, mai aproape de Dumnezeu şi mai aproape de semeni, pentru că astăzi ne-am luminat cu Duhul Sfânt şi acest Duh Sfânt îl putem păstra în sufletele noastre, în rugăciunea de fiecare zi. Să nu fie zile fără rugăciune, că acelea sunt zile negre”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Sursa foto: Facebook
Slujba de Bobotează, fără ger dar nu gerul contează
IPS Teodosie a menționat că, și în acest an, nu a fost prezent „gerul Bobotezii”, însă ceea ce contează cu adevărat este modul în care credincioșii își pregătesc sufletul pentru a păstra darurile acestei sărbători.
”N-avem nici anul acesta gerul Bobotezii, dar nu gerul contează, ci contează sufletul nostru cum îl pregătim pentru a păstra darurile Bobotezii. Harul Sfântului Duh face apa nestricăcioasă. Avem apă din 2002 şi nu s-a stricat nicicum, e apă proaspătă şi ortodocşii se bucură mereu de această dragoste a lui Dumnezeu şi răspunsul lui Dumnezeu cel bun la dragostea şi credinţa curată pe care ne-a lăsat-o şi am păstrat-o. Să o păstrăm mai departe”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.
La încheierea ceremoniei religioase, cele 200.000 de PET-uri cu apă sfințită au fost distribuite credincioșilor. În plus, carele cu apă sfințită, trase de boi și măgari, au circulat pe principalele bulevarde din Constanța, astfel încât preoții să poată oferi apă sfințită celor care nu au reușit să participe la ceremonie.