Slovenia caută bani pentru Grecia însângerată

Slovenia caută bani pentru Grecia însângerată

Guvernul de la Ljubljana ia în calcul un împrumut extern pentru a ajuta statul elen, blocat ieri de o grevă generală şi cuprins de violenţe extreme.

În timp ce Grecia este paralizată de greve şi mişcări violente de protest, replica sindicaliştilor la planul drastic de austeritate anunţat recent de guvernul socialist, Slovenia, stat membru al zonei euro, se vede nevoită să împrumute bani şi să-şi rectifice bugetul pentru a putea contribui la planul de asistenţă fianciară a statului elen, în valoare de 110 miliarde de euro pentru următorii trei ani.

Fostei republici iugoslave, cu o populaţie de doar două milioane de locuitori, îi revine, pentru perioada amintită, o contribuţie de 384 milioane de euro, dintre care 144 milioane urmează să fie virate în cursul acestui an. Ministrul sloven de finanţe, Franc Krizanic, a subliniat însă că Ljubljana va percepe Greciei o dobândă cu unu la sută mai mare decât cea convenită de Atena cu FMI şi Uniunea Europeană. „Nici o ţară care participă la acest proiect de ajutorare a Greciei nu va ieşi în pierdere”, a adăugat oficialul sloven.

Directorul FMI: pericolul de „contaminare” persistă

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-un interviu acordat publicaţiei franceze „Le Parisien- Aujourd’hui”, directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, a avertizat statele comunitare că trebuie să facă orice pentru a evita „contaminarea” cu criza greacă. Franţa, Germania şi alte mari state europene nu sunt vizate de un risc real în acest sens, a explicat acesta, în timp ce Portugalia, vehiculată recent ca posibilă victimă, se imunizează prin măsuri ferme.

Strauss-Kahn a avertizat Atena că va trece printr-un examen trimestrial şi că, în cazul în care va constata că măsurile anunţate nu sunt implementate, comunitatea internaţională şi-ar putea retrage ajutorul.

Directorul FMI a precizat că înţelege, totuşi, furia grecilor în faţa măsurilor dure de austeritate, dar a subliniat că „situaţia va fi infinit mai dramatică” pentru populaţia elenă dacă nu este dispusă acum să facă aceste sacrificii.

Morţi la Atena

Anunţată în aceeaşi zi cu planul de austeritate, greva generală de ieri a blocat la propriu întreaga Grecie. Manifestaţiile de protest organizate de sindicate au degenerat în violenţe, soldate la Atena cu trei morţi, două femei şi un bărbat. Asta după ce grupurile de anarhişti, care s-au alăturat demonstraţiilor, au încendiat sediul unei bănci, cele trei victime aflându-se în clădirea cuprinsă de flăcări.

Confruntări violente au avut loc şi în faţa sediului parlamentului, între tineri şi agenţii forţelor de ordine. Protestatarii au atacat magazinele cu sticle incendiare, au dat foc unui vehicul al poliţiei şi unei autospeciale aparţinând pompierilor.

Poliţia, care a fost pusă imediat în stare de alertă generală, a ripostat cu gaze lacrimogene. La protestele faţă de măsurile de austeritate au participat aproximativ 30.000 de persoane la Atena şi 20.000 la Salonic.

3 persoane, două femei şi un bărbat, şi-au pierdut viaţa ieri, la Atena, în timpul protestelor