

Procuroarea Iorga Moraru a declarat, la un post de televiziune, că a fost citată pentru audieri la DNA Ploiești, iar procurorul de caz i-a sunat și fiica și mama.
Pe de altă parte, inspectorii verifică și declarațiile Anei Maria Pătru, fosta președintă a AEPcare a susținut săptămâna trecută un episod similar. Aceasta a fost audiată, joia trecută, de procurorii DNA Ploiești, unde i s-a adus la cunoștință că este suspectă într-un nou dosar. Procurorii au întrecut însă, orice imaginație, pentru a o chema la audieri. Anchetatorii au procedat într-un mod bizar pentru citarea fostei președinte a AEP. Aceștia au sunat la fiu Anei Maria Pătru, care era la școală, pentru a o cita. "S-au gândit ei aşa frumos ieri să îmi sune copilul şi să îi spună că trebuie să vin eu la dumnealor astăzi.(…) Asta e maniera în care fac dumnealor anchete. Mi-au sunat copilul la şcoală. Ştiţi că pot să probez lucrul acesta", le-a spus ea jurnaliştilor.