Situație de criză la o grădiniță. Cinci copii internați la spital

Ambulanță. Sursa foto: facebook / ambulanta

Criză la o grădiniță din municipiul Timișoara. Cinci copii cu vârste între trei și cinci ani au fost internați de urgență la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară.

Cazul a fost anunțat la numărul de urgență 112 de educatoare, după ce mai multor copii li s-a făcut rău. La fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe și echipaje medicale.

Situație de criză la grădiniță

Alarmă la o grădiniță din Timișoara, aparținând de Liceul Silvic, dupa ce mai multi copii au acuzat dureri de burtă și stări de greață. Situația de criză a fost semnalată de educatoare care a solicitat intervenția medicilor la numărul 112. În urma sesizării, au intervenit mai multe echipaje ale ambulantei și SMURD.

Echipajele medicale au preluat cinci copii pe care i-au transportat la Spitalul Louis Turcanu. Parintii unui alt micut cu simptome au decis sa nu-l duca la spital, iar ceilalti care au fost azi la cursuri se simt bine. Conform procedurii, a intervenit si un echipaj CBRN.

„Se pare că cei 5 copii au simptome de rău, scaune diareice și este posibil ca educatoarea să fi anunțat serviciul 112. La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj SMURD și trei ambulanțe SAJ, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și echipajul CBRN și un Aserv cu 1 ofițer. În grădiniță se aflau, la acel moment, 14 copii”, a anunțat Aura Danielescu, șefa Inspectoratului Școlar Timiș, referitor la această criză.

Grădiniță Sursa foto EVZ

Cazul este investigat de autorități

Autoritățile au mers la grădiniță, în contextul acestei situații de criză, pentru a stabili cauza îmbolnăvirii copiilor. Inspectorul școlar general Aura Danielescu a adat asigurări că vor fi furnizate în mod regulat informații despre starea de sănătate a micuților. De asemenea, după identificarea cauzelor care au dus la îmbolnăvire, vor fi luate măsuri pentru îndepărtarea lor.

„Am contactat directorul unității de învățământ, care acum se deplasează spre unitatea de învățământ și ne va ține la curent în legătură cu situația neplăcută în care se află micuții. Vom urmări îndeaproape și vă ținem la curent cu evoluția stării de sănătate a copiilor”, a mai spus Aura Danielescu.

Grupa de preșcolari unde a fost constatată situația de criză se află în incinta Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În unitate se aflau un număr de 14 copii.

Medici. Sursă foto: Unsplash

O altă situație de criză a apărut în aprilie

Reamintim că în luna aprilie a acestui an a apărut o altă situație de îmbolnăvire, la o unitate școlară din Timișoara. Un număr de 18 elevi de la Colegiul Național „C. D. Loga” au fost internați la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, cu aceleaşi simptome. Ei au acuzat dureri abdominale şi scaune diareice. Pe lângă elevi, după această criză, au mai fost internați și trei profesori la Spitalul Județean.

„În cursul serii de ieri, 02.04.2024, I.S.U. Timiș a fost informat de către dispeceratul S.A.J. Timiș cu privire la faptul că există o simptomatologie comuna la unui număr de 15 elevi, care au fost internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Louis Țurcanu» Timișoara, iar 3, la Clinicile Noi si 3 adulti la Spitalul Judetean”, anunțau autoritățile în luna aprilie.

Situația a fost cu atât mai ciudată cu cât, la momentul respectiv, nu se cunoșteau cauzele apariției acestei situații de criză.