Ionuț Negoiță, finanțatorul clubului Dinamo, a anunțat, astăzi, că este dispus să renunțe la investiția sa pentru 1 leu. Adică pachetuș majoritar, de 51%. Omul de afaceri a recunoscut că a eșuat în acest proiect și a încercat în ultimii doi ani să scape de gruparea „roș-albă”. În acest moment, datoriile „câinilor” se ridică la 1,8 milioane de euro.

În august, s-au făcut 7 ani de când am venit la Dinamo ca acționar minoritar, iar în martie se fac 6 ani de când am preluat frâiele clubului în totalitate. A fost o perioadă cu bune, cu rele, cu unele realizări. N-au fost realizări cum mi-am dorit, dar aș putea să-mi trec în merite faptul că am luat clubul Dinamo aproape în faliment și l-am ținut în viață singur. Din păcate, nu am reușit performanțe fotbalistice notabile, poate și pentru că echipa m-a costat destul de mult atunci când am luat-o. Aș fi putut plusa pe partea fotbalistică și sunt convins că rezultatele erau altele.

Am decis ireversibil să ies din fotbal încă de acum doi ani. Am avut negocieri cu multă lume, cu arabi, chinezi, români și am încercat să vând acest club și să găsesc soluții. Din păcate, mulți au dat înapoi pentru că nu avem casa noastră, lucrurile fiind blocate acolo (n.r – la stadion). Am promis acum ceva timp că voi ceda acțiunile clubului. Am avut o discuție cu domnul Florică, ce propunea un proiect ambițios cu 5 milioane/an bani investiți. Am tot sperat că lucrurile sunt serioase, chiar dacă majoritatea îmi spuneau că nu e cazul. 

Mi-am dat seama că au fost doar povești și dorință de publicitate. Am pierdut și nu m-am putut ține de promisiunea de a ceda clubul. Mi-am dat seama că a fost o gogoașă umflată. Voiam ca lucrurile să fie confidențiale, dar au început să apară diverse informații în presă. Cu domnul Florică, am ajuns de la 5 milioane de euro la un leu, apoi a dispărut în ceață.

Decizia mea a fost și este că pachetul de 51% să îl vând pe un leu! Totuși, cei care vin sunt obligați să aducă 500.000 de euro în societate pentru a aduce la zi datoriile scandente. Nu se pune problema să dau clubul cuiva care nu are acești bani. Aceasta este decizia mea. Este decizia mea și sunt destul de flexibil și cooperant pentru a da clubul cuiva. Datoriile clubului sunt de 1,8 milioane de euro. Doar o parte din ele sunt scandente. 51% din acțiuni înseamnă un leu. Dacă cineva vrea toate acțiunile, trebuie să plătească un milion de euro!.

Este momentul adevărului! Avem legende dinamoviste care vin din fotbal și au bani. Ideal ar fi ca unii dintre ei să preia. Dacă nimeni nu vine să ia clubul, e foarte grav și se primește ceea ce se merită! Nu m-aș gândi la un scenariu grav precum falimentul. Cineva spunea că nu e bine să iei lucruri gratis, așa că un leu e cea mai bună soluție. De azi încolo, soarta clubului e în mâinile dinamoviștilor, asta dacă vor să aibă echipă. Dacă nu se face ceva într-o lună, lucrurile devin periculoase!”, a spus Negoțiă.