Cum ne-a transformat Sistemul Mondial în iobagi prin „joburi de rahat” și dijma bancară? Iată care este marele secret al „noului feudalism” corporatist!

„Serviciul pe care îl aveți are vreo utilitate, face ca lumea să fie un loc mai bun? Dacă nu, înseamnă că este un job de rahat (inutil n.r.), parte a unui sistem care ne ține pe toți sub control”, așa își începe în The Guardian scriitoarea Eliane Glaser analiza unei cărți care a făcut valuri în Occident-„Joburi de rahat” de David Graeber. Nu-mi face nicio plăcere să citez din „The Guardian” și nici pentru mișcarea anarhistă, din care care face parte antropologul David Graeber (unul dintre liderii mișcării Occupy Wall Street), nu am nicio simpatie. Teoria despre care vă voi vorbi astăzi este, însă, extrem de interesantă și o puteți verifica foarte ușor în viața dumneavoastră de zi cu zi, mai ales dacă lucrați într-o multinațională sau în sectorul de stat.

David Graeber pleacă de la o predicție făcută în anii 1930 de economistul britanic John Maynard Keynes, care afirma că avansul tehnologiei va permite, la un moment dat, reducerea săptămânii de lucru la doar 15 ore. Tehnologia a evoluat în ultimele decenii mult mai mult decât și-ar fi putut imagina Keynes acum 90 de ani, cu toate astea, spune David Graeber, suntem mai ocupați ca niciodată. Graeber crede că această supraîncărcare a angajaților se explică prin creșterea exponențială a slujbelor și sarcinilor fără rost (de rahat). Chiar și cei care fac lucruri cu adevărat utile sunt copleșiți de hârțogărie și tot felul de cuantificări inutile. Pentru noi, est-europenii care în anii 90 am auzit tot felul de tirade despre lipsa cruntă de productivitate din uzinele și fabricile noastre, această idee a lui Graeber e de necrezut. Cum? Mult-lăudata eficiență capitalistă e doar un mit? Și la ei se „împachetează fum”. și la ei se lucrează după formula „unul cu sapa, cinci cu mapa”? Nu vă grăbiți să-l considerați cretin pe Graeber și să aduceți argumente legate de vestita organizare germană sau chiar de micile firme românești ai căror patroni nu dorm noaptea de teamă că nu vor avea bani să plătească salariile. Graeber vorbește de multinaționale uriașe (în primul rând de bănci) și domenii precum învățământul, sănătatea și administrația locală și centrală. Iar argumentele pe care le aduce sunt de luat în seamă. „Un studiu recent sugerează amploarea dezastrului: se spune că universitățile europene ar cheltui aproximativ 1,4 miliarde de euro pe an pentru pregătirea unor cereri de finanțare care până la urmă sunt respinse. Evident, sumele ar fi putut fi utilizate direct pentru cercetare”. Situația este asemănătoare și în ceea ce privește domeniul sănătății. În Elveția, de pildă, spune Graeber, medicii (o categorie extrem de utilă, de altfel) alocă 25 la sută din timpul de muncă sarcinilor administrative. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care serviciile medicale sunt din ce în ce mai scumpe. În birourile spitalelor, o armată de funcționari lucrează pentru a converti serviciile prestate de medici în bani, doar pacientul trebuie să știe pentru ce a plătit. Să nu credeți, însă, că în ceea ce privește afacerile e altfel. Mulți fac o muncă inutilă, dar sunt mai bine plătiți decât cei mai productivi angajați de la baza ierarhiei. Sunt oameni care nu fac decât să încarce schema de șefi și șefișori și care-și petrec ziua întreagă în întâlniri total inutile. Și nu e vorba numai de complexitatea legilor și a reglementărilor din toate domeniile (bancar, fiscal, social etc.), domeniul public și cel privat își oferă reciproc pretexte pentru crearea unor astfel de poziții. De exemplu, parteneriatul public- privat. Graeber spune că dacă un general german care vrea să-și mute computerul dintr-un birou în altul trebuie să contaczeze pe cel care s-a ocupat de instalarea rețelei, care-i va telefona subcontractorului său, care va scrie un mail celui cu care a lucrat, până când, într-un final, cineva va veni de la 500 de kilometri să rezolve problema.

Graeber susține că între 37 și 40% dintre angajații din țările bogate simt că munca lor nu are niciun sens. Și, de cele mai multe ori, această senzație corespunde realității: ceea ce fac ei nu folosește nimănui la nimic.

Evident, se impune întrebarea- de ce se aruncă atât de mulți bani pe fereastră? Graeber spune că nu, dacă s-ar trece la restructurări, s-ar submina interesele clasei conducătoare mondiale (1% dintre cei foarte bogați). Acești liderii ar prefera ca oamenii să fie ocupați, dacă s-ar putea, 150 la sută pentru că, în acest fel, ei pot fi menținuți sub control. Mai mult, această stare de fapt alimentează tensiunile sociale prin invidia pe care cei care sunt într-adevăr utili o simt față de cei care plimbă hărtii (divide ut impera), în loc ca furia lor să se îndrepre spre cei care conduc sistemul. Dar faptul că titularii acestor joburi inutile sunt mai bine plătiți, mai are o explicație. Oamenii care obțin salarii nejustificat de mari știu, în sinea lor, că nu le merită. Ca urmare au tot interesul să apere sistemul care le oferă aceste avantaje. Din moment ce astfel de slujbe de rahat (inutile) nu au niciun rost economic. înseamnă că rolul lor e politic, conchide Graeber.

Noul sistem de operare al Apple, lansat în test publice. Cum îl poți vedea

Denunțătorul lui Coldea, Cătălin Hideg, vrea să scape de controlul judiciar

Dar mai e un aspect, eficiența este un concept care se aplică unei întreprinderi capitaliste, sistemul financiar, din ce în ce mai important în zilele noastre, joacă. Însă. după alte reguli. „Ceea ce se întâmplă îm zilele noastre este un fel de feudalism. În capitalism, obții profit angajând oameni să facă o marfă oarecare. pe care o vinzi, pe când în feudalism lordul își ia ceea ce i se cuvine. Dacă angajezi țăranii, e capitalism. Dacă le iei 50 la sută din recoltă, e feudalism. Am încercat să aflu ce procent din venitul oamenilor din America suge sistemul financiar (cam cât din salariile americanilor se duce pe plata creditului la casă, achitarea împrumuturile făcute când erau studenți sau acoperirea plăților făcute cu cardul de credit) nu există nicio statistică. Federal Reserve nu are nicio situație în acest sens. Unii economiști spun că ar fi vorba de 15 la sută, alții spun că ar fi jumătate, dar un lucru e sigur- nu e cu nimic diferit față de stăpânul feudal care vine să ia jumătate din recoltă. Banca GP Morgan Chase face profituri uriașe din comisioane și penlități, așa că au pus la punct un sistem de reguli bazate pe ceea ce guvernul le îngăduie să facă. Și te taxează pentru fiecare greșeală. Acesta e modul în care băncile fac bani în zilele noastre. Este un fel de feudalism, pentru că se bazează pe un sistem legal”.

Să fi descoperit Graeber secretul ultim al societății de consum? Modul în care suntem aserviți puterii banului nu pare mult diferit de cel al “legării de glie” de acum sute de ani. Datori pe viață ca să ne putem asigura existența (casă, mașină, școli bune pentru copii) nu suntem cu nimic mai liberi nici în comparație cu defunctul lagăr socialist. Iar cei care ne conduc din umbră par să aibă pârghii la fel de puternice ca birocrația comunistă. Chiar dacă în loc de condamnări la moarte, gulaguri sau spitale de psihiatrie folosesc puterea discretă, dar uriașă, a banilor. Mai are rost să vă vorbesc de aparatul birocratic uriaș al Uniunii Europene, de ONG-urile subvenționate regește de structurile europene sau de nenumăratele instituții create în fiecare țară pentru a asigura alinierea la regulile europene... Au toate aceste slujbe vreo utilitate? Sau nu fac alttceva decât să întărească armata de profitori pe care Sistemul se poate baza oricând?