Sistemul Big Brother va face viaţă grea şoferilor care încalcă regulile de circulaţie, deoarece camerele au capacitatea de a recunoaște faţa atât a șoferului, cât și a pasagerului aflat pe locul din dreapta, dar şi numerele de înmatriculare ale maşinii.
Aşa cum se ştie deja, cele mai importante intersecții din Capitală sunt supravegheate printr-un sistem video cu recunoaștere facială. Aceste camere speciale sunt capabile să recunoască faţa șoferului şi numerele de înmatriculare.
Deocamdată, sistemul va funcționa în Capitală, unde Primăria a montat deja în 19 intersecții cu sistemele video. Acestea vor permite recunoașterea facială.
Tot ce trebuie să știi despre sistemul Big Brother cu recunoaștere facială
Pe lângă recunoașterea facială, sistemul Big Brother poate să citească numerele de înmatriculare, să măsoare viteza pe care o are mașina și să detecteze dacă șoferul vorbește la telefon în timp ce conduce. Toți cei care vor încălca regulile vor primi amenzile acasă.
Camerele vor identifica în special trăsăturilor faciale ale condamnaţilor, persoanelor urmărite şi dispăruţii, aşa că nu ne vor urmări pe toți.
Pentru reducerea numărului de accidente rutiere, autoritățile vor monitoriza drumurile publice din toată țara cu radare fixe și camere de supraveghere cu recunoaștere facială.
Şoferii se vor trezi amenzile acasă
Primăria va colecta datele pe care le va înainta mai apoi poliției pentru ca șoferii care se abat de la legislația rutieră să fie sancționați. Toți cei care vor încălca regulile vor primi amenzile acasă.
Componenta de detectare facială a stârnit cele mai multe discuții, având în vedere că scanarea chipului ar putea încălca regulile GDPR. Însă experții explică faptul că sistemul va recunoaște pe baza trăsăturilor faciale doar condamnații, persoanele urmărite și dispăruții. Mai trebuie să ştiţi că sistemul nu va accepta înregistrări video care să fie încărcate în aplicație, astfel încât să fie extrase imagini faciale de persoane.
Demersul de montare cu sisteme digitale de monitorizare în trafic face parte din strategia națională de siguranță rutieră 2022-2030 și include montarea a 300 de radare mobile și 500 de camere video pe șosele. Fiecare radar mobil va costa, în medie, 12.850 de euro, iar fiecare cameră are un preț mediu de 62.500 de euro.
În viitor, camerele video și radarele fixe omologate vor fi instalate pe tot teritoriul țării, mai exact pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale pe care o administrează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Lista cu cele 19 intersecții monitorizate cu sistemul Big Brother
Atât bucureștenii, cât şi cei aflați în tranzit, trebuie să fie foarte atenţi atunci când circulă prin intersecţiile de mai jos:
Șos. Odăii – Șos. București-Târgoviște; Șos. Odăii – Șos. Bucureşti-Ploiești; Calea ferată – Șos. Pipera; A3 – Str. Gherghiței; Bd. Dimitrie Pompeiu – Șos. Petricani; Intr. Andronache – Șos. Andronache; Șos. Andronache – Șos. Colentina; Șos. Fundeni – Aleea Lacului; Șos. Pantelimon – Str. Gara Cățelu; Bd. Theodor Pallady – Str. Drumul între Tarlale; Bd. Unirii – Str. Nicolae Teclu; Șos. Olteniței – Str. Cheile Turzii; Șos. Berceni – Centura Capitalei; Șos. Giurgiului – Str. Căruței; Bd. Măgurele – Str. Santimbru; Șos. Alexandriei – Str. Aliman; Prelungirea Ghencea – Centura Capitalei; Centura Capitalei – Bd. luliu Maniu Centura Capitalei – Șos. Chitilei
Sursa: Agerpres.