Siria. Urmăriri cu blindate ca în „Mad Max” între americani și ruși

Au fost semnalate mai multe incidente între forțele americane și ruse (sau siriene), primele împiedicându-le pe cele din urmă să înainteze spre câmpurile de petrol și gaze situate în zona kurdă, în special în provincia Hassaké.

După ce a anunțat retragerea forțelor americane în nord-estul Siriei, lăsând astfel ușa deschisă unei ofensive turcești împotriva Forțelor Democrate Siriene (SDF), formate în mare parte de miliții kurzi YPG), președintele Donald Trump a indicat că va interzice interzice accesul la siturile de petrol și gaze situate în provinciile Hassaké și Deir ez-Zor grupării teroriste „Stat Islamic”  dar și la trupelor siriene și ruse.

Forțele americane vor păstra „controlul câmpurilor petroliere”, deoarece „furnizează o sursă esențială de finanțare pentru Forțele Democrate Siriene” pentru a le permite „să securizeze închisorile unde sunt dfeținuți membri ISIS și să efectueze operațiuni”, a explicat  apoi Mark Esper, șeful Pentagonului.

Cu toate acestea, din moment ce trupele americane au fost redistribuite în jurul siturilor petroliere, pozițiile pe care tocmai le-au abandonat în nord-estul Siriei nu au întârziat să fie recuperate de forțele ruse și siriene.

Și asta, pentru a efectua patrule comune cu omologii lor turci, în cadrul unui acord încheiat între Moscova și Ankara pentru a pune capăt ofensivei lansate de Turcia și auxiliarii acesteia împotriva milițiilor kurde siriene.

Rezultatul: în ianuarie și februarie, au fost semnalate mai multe incidente între forțele americane și ruse (sau siriene), primele împiedicându-le pe cele din urmă să înainteze spre câmpurile de petrol și gaze situate în zona kurdă, în special în provincia Hassaké , pe autostrada M4, care servește ca linie de demarcație între cele două tabere.

„Aceste acțiuni fac parte din încercările americane de a submina rolul Rusiei în nord-estul Siriei și de a-i împiedica pe ruși să folosească autostrada M4 în regiune, cu excepția cazurilor în care se îndreaptă spre zonele de frontieră cu Turcia”, a explicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Apoi, lucrurile păreau să se calmeze. Sau cel puțin, numărul incidentelor raportate a scăzut. Până în această vară, în iunie.

În vestul provinciei Hasake,  potrivit materialelor difuzate prin rețelele de socializare, o patrulă rusă, formată dintr-un vehicul blindat BTR-80 și un vehicul Tigr, cu drapelul Rusiei în vânt, a fost flancată de soldați îmbarcați la bordul unor vehicule MaxxPro și M-ATV-uri (vehicule de tip MRAP, Mine Resistant Embush Protected), care i-au împiedicat pe ruși să se deplaseze către un câmp petrolier.

La 21 iulie, în circumstanțe care nu au fost încă precizate, un vehicul blindat american M-ATV s-a răsturnat în timp ce patrula în aceeași zonă.

Câțiva soldați ai Diviziei 82 Aeropurtate din Armata SUA au fost răniți în acest „accident”, iar unul din ei a murit ulterior din cauza rănilor suferite. Se pare că nu a fost doar un singur incident de acest fel.

De atunci nord-estul Siriei a fost teatrul unor noi tensiuni, după dezvăluirea unui acord cu kurzii făcut de Crescent Delta Energy, o companie nou creată (de James Cain, ambasadorul SUA în Danemarca din timpul administrației Bush Jr.) pentru a exploata câmpurile de hidrocarburi controlate de SDF și de trupele americane.

Delta Crescent Energy  „ acceptul și sprijinul administrației americane, a încheiat un contract cu așa-numitele forțe democratice siriene (...) miliție din nord-estul Siriei, în scopul furtului de petrol al sirienilor și privării țării de veniturile de bază necesare pentru îmbunătățirea situației umanitare, pentru a răspunde nevoilor oamenilor și pentru a reconstrui statul ”, a acuzat Bashar al-Jaafari, reprezentantul sirian la Națiunile Unite, la 21 august.

Câteva zile mai devreme, soldații americani au fost ținta unor  tiruri în apropierea unui punct de control condus de forțele guvernamentale siriene în Tal Al-Zahab, în ​​provincia Hasaké.

Americanii au ripostat, un soldat sirian a fost ucis și alți doi au fost răniți.

Dacă, până în prezent forțele americane au reușit să împiedice patrulele ruse să se îndrepte către câmpurile petroliere, noi incidente au avut loc săptămâna aceasta, în zona Derik, în apropiere Al-Malikiyah.

Astfel, vehicule blindate MaxxPro și M-ATV au încercat să blocheze o patrulă rusă compusă din vehicule Typhoon-K, Tigr, BTR-80 și un camion Ural-4320, escortată de două elicoptere (unul Mi-8AMTsh și unul Mi-35M).

Acest lucru a dat naștere unei urmăriri gen „Mad Max”, un MaxxPro american a fost prins la mijloc ăntre un BTR-80 și un Typhoon-K, înainte de a fi acroșat. Rezultat: patru dintre ocupanții săi au fost răniți ușor, potrivit oficialilor americani.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, John Ullyot, a declarat  că patrulele SUA au părăsit apoi zona incidentelor pentru a „dezamorsa” tensiunile.

„Acțiuni periculoase și neprofesioniste ca aceasta sunt o încălcare a protocoalelor de dezamorsare a conflictelor negociate de Statele Unite și Rusia în decembrie 2019”, a argumentat el.

„Coaliția și Statele Unite nu caută nicio escaladare (...), dar forțele americane au încă dreptul și obligația de a se apăra împotriva unor acte ostile”, a adăugat el.

Ministerul rus al Apărării a comentat acest incident, joi. Într-o declarație, oficialii ruși explică că trupele Coaliției anti-jihadiste condusă de Statele Unite au fost notificate despre misiunea uneia dintre patrulele rusești.

„În ciuda acestui fapt, încălcând acordurile existente, soldații americani au încercat să blocheze patrula rusă”, a spus Moscova, adăugând că, prin urmare, poliția militară rusă a „luat măsurile necesare” pentru a-și continua misiunea.

Acest incident a fost menționat în timpul convorbirii telefonice pe care generalul Mark Milley, șeful de statului major american, a avut-o cu omologul său rus, generalul Valeri Gerasimov, miercuri.

Dacă Pentagonul nu a dezvăluit conținutul conversației lor, ministerul rus al Apărării a dat asigurări că generalul Gerasimov a transmis „explicații complete” generalului Milley despre acest incident.

 

Foto: Opex 360