Câțiva militari americani au fost răniţi într-o interacțiune cu forţe ruseşti în Siria, au declarat miercuri pentru Reuters doi oficiali ai Statelor Unite.
Unul dintre oficiali a declarat, sub protecţia anonimatului, că rănile suferite sunt un rezultat al unei coliziuni şi nu al unui schimb de focuri.
Celălalt oficial citat de Reuters a declarat că incidentul a avut loc anterior în cursul acestei săptămâni în nord-estul Siriei şi că rănile suferite sunt uşoare, notează Agerpres.
Pentagonul şi Comandamentul militar central al SUA, care supervizează forţele americane din regiune, au refuzat să comenteze informaţiile, notează Reuters.
În imaginile postate de jurnaliștii de la Politico se poate observa cum mai multe vehicule de luptă rusești au șicanat o mașină de patrulare a armatei USA.
În ultimele luni, Rusia, un susținător ferm al regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, și-a sporit prezenta militară în nord-estul Siriei, care este controlată în mare parte de forțele locale kurde.
SUA are în prezent aproximativ 700 de trupe, majoritatea staționate în estul Siriei. Oficialii americani spun că misiunea lor este de a continua lupta împotriva celor câteva celule teroriste, încă existente, ale grupării teroriste Stat Islamic (ÎS) și de a împiedica forțele regimului sirian să pună stăpânire pe câmpurile petroliere din regiune.
Nu este pentru prima dată când un astfel de incident are loc în Siria, fiind implicate atât vehicule militare ruseşti cât şi vehicule militare ale Statelor Unite.
La sfârşitul lunii martie, o patrulă militară americană a blocat un convoi militar rus la trecerea pe o autostradă din nord-estul Siriei. În încercarea de a evita blocada, convoiul rusesc a rămas blocat în noroi. Soldații americani au blocat patrula militară rusă pe o rută petrolieră. Convoiul rus încercând să ajungă la un punct de trecere de frontieră între Siria și Irak, care este sub controlul Forțelor Democrate Siriene (SDF) susținute de SUA.
La începutul lunii februarie a avut loc un incident între două vehicule militare de luptă, unul aparţinând armatei americane și cel de-al doilea forţelor militare ruse. În cadrul acestui incident, o patrulă militară rusă a încălcat protocolul de detensionare și a fost escortat în afara ariei de operare a armatei SUA.