Septembrie 2015: Mii de imigranți sirieni traversează Ruta Balcanilor îndreptându-se spre Germania. Cancelara Angela Merkel vorbește la telefon cu ministrul de Interne, Thomas de Maizière, discutând măsurile menite să protejeze frontierele, unde mii de polițiști au fost detașați în secret împreună cu autobuze și elicoptere.

De Maizière îi cere opinia lui Dieter Romann, șeful de atunci al Poliției. „Putem face față impactului pe care îl va avea difuzarea imaginilor”, întreabă de Maizière. „Ce ne vom face dacă 500 de refugiați cu copii în brațe o iau la fugă înspre gărzile de la frontieră?”

Răspunsul dat lui de Maizière a fost că măsurile cele mai potrivite vor fi luate în teren de către poliție. Când ministrul i-a transmis mai departe cancelarei răspunsul lui Romann, Merkel și-a schimbat total decizia pe care o luase inițial. Și frontierele Germaniei au fost deschise timp de 180 de zile, arată ziaristul italian Giulio Meotti într-o analiză pentru Gatestone Institute.

„Din motive istorice, cancelara s-a temut de imaginile poliției germane înarmate confruntându-se cu civilii la frontierele noastre”, scrie Robin Alexander, jurnalist la Die Welt, în cartea sa, Die Getriebenen („Cei Conduși”). Alexander dezvăluie motivul real care a împins-o pe Merkel să deschidă granița pentru un milion și jumătate de imigranți în doar câteva săptămâni. „În final, Merkel a refuzat să-și asume responsabilitatea, ascultând de sondaje”. Așa s-a născut faimosul motto al lui Merkel „Wir schaffen das” („Da, putem”).

Die Zeit scria la vremea respectivă:

„Merkel și oamenii ei sunt convinși că manifestanții ar putea fi opriți numai apelând la violență: tunuri cu apă, bastoane și gaze lacrimogene. Ar ieși un haos, iar imaginile ar fi îngrozitoare. Merkel este foarte îngrijorată de asemenea imagini și de impactul lor politic și este convinsă că Germania nu ar tolera așa ceva. Merkel a spus cândva că Germania nu ar fi capabilă să suporte imagini sinistre precum cele din tabăra de la Calais mai mult de trei zile. Dar cu cât mai devastatoare ar fi imaginile unor refugiați bătuți în timp ce încearcă să intre din Austria în Germania?”

Politica Angelei Merkel privind refugiații nu a pornit dintr-un minunat sentiment umanitar, scrie Gatestone, ci a fost dictată de teama imaginilor ce ar fi fost răspândite de televiziuni în întreaga lume.

Principalul sentiment ce pare să conducă opinia publică și politica din Germania este unul de vinovăție. Sociologul Rolf Peter Sieferie vorbește în noua sa carte, Finis Germania, despre „păcatul secular”.

Comportamentul germanilor în timpul crizei imigranților este un simbol pentru întreaga condiție a Occidentului.

Pe 30 aprilie 1975, căderea Saigonului a făcut parte dintr-un război pe care americanii l-au purtat și l-au pierdut în egală măsură în jungla vietnameză, pe culturile de orez, dar și la televizor. Acesta s-a sfârșit cu decolarea elicopterelor de pe acoperișul ambasadei americane din Saigon.

În 1991, imagistica „autostrăzii morții”, cu armata de „oropsiți” ai lui Saddam Hussein fugind din Kuwaitul bombardat, a șocat și ea opinia publică occidentală, astfel că s-au auzit numeroase voci care au cerut încetarea războiului din Irak și Kuwait.

Rezultatul a fost că forțele aeriene ale lui Saddam și diviziile Gărzii sale Republicane au scăpat neatinse în timpul „păcii” ce a urmat. Aceste trupe i-au masacrat apoi pe kurzi și pe șiiți.

Fotografia unui soldat american mort târât pe străzile din Mogadishu după incidentul „Black Hawk Down” l-a determinat pe președintele Bill Cllinton să ordone o retragere rușinoasă din Somalia.

Aceeași fotografie a determinat de asemenea administrația americană să anuleze planul de a folosi trupe ale Statelor Unite pentru misiuni de pace ONU în Bosnia, Haiti și alte zone strategice.

Nu doar propria suferință ci și suferința inamicilor săi tulbură cultura umanitară a Occidentului, se arată în analiza lui Meotti. De aceea, suntem tot mai înclinați către atitudini pacifiste, cenzură și pași înapoi, pentru a nu trebui să face față unor situații oribile și, de fapt, să nu trebuiască să luptăm împotriva lor.

De aceea islamul radical a putut îngrozi Occidentul până la a-l aduce în faza de supunere. Suntem paralizați. Cenzurăm caricaturile, fotografiile explicite ale victimelor teroriștilor, ba chiar și fețele și numele jihadiștilor.

În schimb, teroriștii islamiști nu caută publicitate, sunt doar soldați gata să moară și să ucidă în numele a ceea ce cred.

Săptămâna aceasta, presa din Germania a fost șocată de dezvăluirea că forțele aeriene germane vor fi probabil nevoite să facă față tirurilor inamice în Siria. „Soldații germani sunt puși în pericol!” – cu semnul exclamării – a titrat Bild, ziarul cu cel mai mare tiraj din Germania.

Titlul demonstrează ceea ce John Vinocur de la Wall Street Journal numea „o țară unde armata și aviața practic nu luptă”.

Această Germanie pacifistă provoacă îngrijorare și asupra vecinilor săi, cum ar fi Polonia. „De secole, principala noastră grijă în Polonia a fost o armată  germană foarte puternică”, declara ministrul polonez al Apărării, Janusz Onyskiewicz. „Astăzi, suntem serios îngrijorați că forțele armate germane sunt prea slabe.”

 Sistemul occidental cenzurează imaginile crimelor inamicului nostru în timp ce scoate în evidență „vinovăția” noastră. Guvernul francez a cenzurat „monstruoasa tortură” la care au fost supuse o parte din victimele de la Teatrul Bataclan: teroriștii le-au castrat, spintecat, le-au scos mațele și ochii. A fost o greșeală: era în interesul public să știe exact cu ce fel de inamic se confruntă.

FBI și Departamentul american de Justiție au difuzat o transcriere a apelului jihadistului de la Orlando la 911, însă a omis toate referirile la gruparea teroristă ISIS și la islam. Autoritățile nu au dorit ca opinia publică să afle că Omar Mateen se prezenta ca un „soldat al islamului”.

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței a cerut presei britanice să nu difuzeze informații atunci când teroriștii sunt musulmani.

Președintele Director General al Twitter, Dick Costolo, a dispus suspendarea conturilor care prezentau imagini ale decapitării lui John Foley și alte atrocități islamiste. Însă Twitter nu a fost deranjat atunci când a fost inundat de imagini cu micuțul Aylan Kurdi înecat, pe țărmul mării.

Presa „mainstream” din Statele Unite s-a luptat din greu împotriva interdicției de a prezenta imagini cu sicrie de militari în timpul războiului din Irak.

Imagini de la Guantanamo sau Abu Ghraib sunt publicate doar dacă amplifică simțul de vinovăție al Occidentului și transformă „războiul împotriva terorii” în ceva mult chiar mai periculos decât jihadul care a provocat acest război.

Făcând aluzie la lagărele de exterminare din Uniunea Sovietică, unde au pierit milioane și milioane de oameni, Secretarul General al Amnesty International, Irene Khan, a numit Guantanamo „Gulagul vremurilor noastre”.

Rezultatul acestor acțiuni sistematice este că inamicul este șters din mintea noastră. Așa se face că „Războiul împotriva terorii” a devenit sinonim în Occident cu fărădelegea.

Acum zece ani, după ce au pătruns în Irak, soldații americani au descoperit camerele de tortură ale Al-Qaida. Nimeni – nici ABC, nici CBS, nici New York Times – nu a difuzat nici măcar o imagine. Însă ne-au oferit din plin imagini cu trupuri goale de la Abu Ghraib.

Și Giulio Meotti conchide:

„Suntem tehnofili utopici și, contrar concepției occidentale tradiționale, că suntem ființe umane imperfecte într-o lume tragică, credem acum în lumea nouă a lui Mark Zuckerberg, unde nimeni nu trebuie să sufere și toată lumea ar trebui să fie fericită și pașnică mereu.

Este un vis cu totul deplasat. Pentru scurtă vreme, ni-l putem permite, la fel ca Angela Merkel criza imigranților din Europa. Din păcate, fantezia nu va dura. Conflictele de la porțile noastre împreună cu aversiunea de a face alegeri dificile vor face ca prețul ce va trebui plătit să fie mult mai mare.