Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor o somează pe Raluca Prună

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor o somează pe Raluca Prună

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor îi cer ministrului Justiţiei, Raluca Prună, retragerea şi refacerea proiectului care prevede trei zile scăzute din pedeapsă la o lună de închisoare în condiţii improprii, pe motiv că acesta este un "act de graţiere colectivă mascată".

Sidicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor atrag atenția că:"Acordarea unui câştig de trei zile la fiecare 30 de zile executate în spaţii de detenţie care nu asigură cel puţin 3 mp/deţinut poate fi utilă că măsură pentru reducerea supra aglomerării din penitenciare doar pe termen scurt şi este, de fapt, un act de graţiere colectivă mascată. Pe termen mediu şi lung efectele vor fi de încurajare a criminalităţii şi de creştere a numărului de deţinuţi. Istoria precedentelor măsuri de acest gen o demonstrează. În acest context, constatăm cu surprindere că nu există o justitificare serioasă pentru alegerea nivelului de la care condiţiile de detenţie sunt considerate improprii (mai puţin de 3 mp/deţinut în proiect, standardul fiind de fapt de 4mp/deţinut) şi nici a numărului de zile câştig (trei pentru fiecare perioadă de 30 de zile), ori a perioadei de aplicare a legii. Cu excepţia utilizării constante a cifrei trei, pentru simetrie bănuim, nici Ministerul Justiţiei şi nici Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu prezintă niciun fel de estimare a impactului acestui act normativ asupra criminalităţii (foarte probabil semnificativ în sensul încurajării acesteia) sau îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie", potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului Omnia, remis Mediafax.

Totodată, sindicaliştii susţin că afirmaţia ministrului Raluca Prună referitoare la o presupusă amendă de 80 milioane pe care ar risca să o primească România este una inexactă.

"În realitate CEDO a cerut îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, iar statul român s-a angajat să facă asta în următorii opt ani şi alocând un buget de aproximativ 800 de milioane de euro pentru acest program naţional. Au fost chiar identificate obiective de investiţii, numărul de locuri de detenţie care trebuie modernizate şi câte penitenciare ar urma să fie construite. Niciodată însă CEDO nu a solicitat acordarea unei forme de compensare în zile câştig sau bani tuturor deţinuţilor pentru condiţiile de detenţie. Şi, trebuie precizat că, de fapt, CEDO nu aplică amenzi statelor în sensul prezentat de către ministrul Raluca Prună, ci stabileşte despăgubiri pentru justiţiabilii care dovedesc că au fost vătămaţi într-un drept.(...) Ministrul Justiţiei probabil c-a minţit în lupta pentru adevăr şi de această dată", potrivit documentului citat.

Ne puteți urmări și pe Google News