Simpatizanții stângii care îi imită pe rasiștii Europei
- Iuliu Vlădescu
- 3 iulie 2024, 12:58
Simpatizanții stângii îi imită pe rasiștii Europei. Este imposibil ca în Turcia să curgă doar lapte şi miere în timp ce lumea se confruntă cu o criză economică şi politică profundă.
Simpatizanții stângii și Turcia
Dacă luaţi în calcul şi cercul vicios economic pe care în trăim de zece ani, loviturile de stat, problema migraţiei şi ultimele cutremure, este clar că perioada cu care ne confruntăm este mai dificilă.
Însă în pofida tuturor problemelor care ne înconjoară, Turcia a reuşit să meargă mai departe, fără să ajungă la conflicte interne. Rezistenţa fermă a Turciei îi deranjează pe mulţi.
Cei care şi-au dorit mai demult conflicte între alevi şi sunniţi, între turci şi kurzi, i-au luat în vizor în ultima perioadă pe migranţi, mai ales pe sirieni. De fiecare dată când au avut ocazia, politicienii au folosit această problemă într-un mod urât.
Dacă s-a scumpit traiul, au crescut chiriile sau au fost probleme în spitale, singurii vinovaţi au fost sirienii...
Prima dată a fost instigată societatea, apoi s-a spus că "nu vor oamenii". Ce păcat că în loc să se facă politică, au fost identificaţi refugiaţii drept cauza tuturor problemelor.
Turcia, frământată de tot felul de probleme
S-a ajuns atât de departe încât până şi primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, care zice că merge în fiecare zi cu metroul, s-a alăturat în urmă cu o săptămână caravanei atacurilor la adresa refugiaţilor. De parcă în toate crizele din această ţară sunt implicaţi sirienii.
Iată, actele de vandalism înregistrate recent la Kayseri sunt produsul unui asemenea oportunism. S-a spus că un cetăţean sirian a agresat un copil în vârstă de cinci ani. Acuzaţia este la fel de înfricoșătoare pe cât de oribile şi periculoase au fost reacţiile faţă de situaţie.
Este de neînţeles cum mii de oameni au venit brusc acolo şi au fost incendiate maşini şi case.
Preşedintele Erdoğan a dat cel mai relevant răspuns celor care vor să acumuleze capital politic prin acest joc murdar.
"Nu se poate ajunge nicăieri prin alimentarea xenofobiei şi a urii faţă de refugiați în societate. Considerăm că recurgerea la ură de dragul câştigului politic este un gest de neputinţă. Una dintre cauzele evenimentelor regretabile provocate zilele trecute de un mic grup din Kayseri este retorica otrăvitoare a opoziţiei".
Simpatizanţii stângii l-au acuzat pe Erdogan de fascism
Priviţi această imagine: în timp ce preşedintele Erdoğan, pe care simpatizanţii stângii l-au acuzat că a înfiinţat o "putere fascistă", are abordarea pe care am amintit-o anterior, opoziţia CHP care se autointitulează "de stânga" şi care nu are niciun respect faţă de rapoartele pe care ea însăşi le-a realizat pe tema migraţiei, este ostilă migraţiei la fel ca rasiştii şi extrema dreaptă din Europa.
Cel fel de stângă este asta?
După incidentele din Kayseri, unul dintre cele mai "democrate" nume ale opoziţiei CHP, Gürsel Tekin a scris pe Twitter: "Ajunge. Cetăţenii îşi doresc patria înapoi. Afară cu toţi sirienii, cu toţi ilegalii".
Ce diferenţă este faţă de rasiştii din Germania care spun "Turken Raus", ("afară cu turcii")?
Nu este păcat să cazi în aceeași groapă cu cei care sunt kurzi și spun „afară cu kurzii”?
(Autor Mahmut Övür, Sabah; Traducerea Florin Matei, RADOR RADIO ROMÂNIA)