Simona Halep va juca cea de-a 17-a finală a carierei. Românca are un palmares POZITIV cu Jelena Jankovici
- Andrei Călin
- 21 martie 2015, 12:33
Simona Halep va evolua, mâine, de la ora 20.00, în direct la Dolce Sport 2, și LIVE TEXT pe evz.ro, finala de la Indian Wells, contra Jelenei Jankovici (Serbia). Va fi cea pentur a 17-a oară când sportiva din Constanța va evolua cu un trofeu pe masă.
Simona Halep (locul 3 WTA) a profitat de forfait-ul Serenei Williams, din semifinale, iar mâine seară, de la ora 20.00, se va lupta cu Jelena Jankovici (21 WTA). Este a 17-a finală pentru sportiva „tricoloră”, care a câștigat 10 turnee până acum. Competiția californiană face parte din categoria Mandatory, iar la acest nivel, Simona a mai disputat doar finala de la Madrid, anul trecut, atunci când a pierdut cu Maria Șarapova.
Simona Halep a întâlnit-o pe Jelena Jankovici, cea care în trecut a fost antrenată și de Andrei Pavel, de cinci ori. Românca s-a impus în trei dintre dueluri, ultima dată la Australian Open, anul trecut, în faza „optimilor”, scor 6-4, 2-6, 6-0.