Sportiva româncă a intentat proces la Tribunalul din Manhattan, contra companiei de suplimente Quantum Nutrition. Simona Halep a cerut ca acesta să fie judecat de către jurați.
Simona Halep a deschis proces în SUA, cerând ca toate spețele care o vizează să fie judecate de jurați. Jucătoarea de tenis suspendată patru ani pentru dopaj, continuă războiul împotriva firmei care comercializează suplimentele contaminate.
Simona Halep, proces cu jurați în SUA
Sportiva româncă cere despăgubiri de aproape 10 milioane dolari, de la compania Quantum Nutrition. Producătorul canadian funcționează sub numele comercial Schinoussa Superfoods. În dosarul deschis la Tribunalul din Manhattan este precizat faptul că jucătoarea de tenis suspendată pentru dopaj a cerut un proces cu jurați.
„Reclamanta cere un proces cu jurați în toate spețele”, arată documentul.
Conform legii din SUA, cauzele civile se rezolvă prin înțelegeri la tribunal. În cazul în care părțile nu ajung la jn consens, ulterior se ajunge la proces.
Despăgubiri de 10 milioane de dolari
În Statele Unite ale Americii, judecătorul se implică în speță de la început, având și rol de mediator. În condițiile în care acesta nu reușește medierea, va putea rămâne în proces, urmând ca decizia finală să fie pronunțată de juriu. În acest caz, Simona Halep solicită despăgubiri de 10 milioane de dolari.
Sistemul care implică aportul juraților este unul costisitor. Plata diurnei ajunge la 50 de dolari pe zi. De asemenea, în cazul în care jurații rămân peste noapte, acestora lise asigură și cazarea. Pentru ca spețele care o vizează să fie judecate de jurați, sportiva româncă trebuie să plătească o sumă importantă.
Simona Halep, luptă împotriva producătorului canadian de suplimente
Din sistemul judiciar american fac parte două tipuri de curți cu jurați. „Petit jury” este alcătuit dintr-un număr redus de jurați, cuprins între 6 si 12 persoane. În cadrul unui proces civil, aceștia analizează probele prezentate de-a lungul procesului în fața instanței de judecată. Ulterior, aceștia stabilesc dacă prejudiciul produs este unul corect.
A doua categorie a juriului este formată din 16-23 jurați. Acesta se numește „Grand jury” și are competență specializată.
Simona Halep cere despăgubiri de la firma canadiană care i-a livrat un supliment de colagen presupus contaminat cu roxadustat. Medicamentul a fost ingerat de româncă la US Open 2022.
„Pârâtul a făcut următoarele garanții pentru conținutul și ingredientele Schinoussa MCT: a garantat în mod expres că ‘sursele noastre sunt peptide de colagen marin hidrolizat prins în Oceanul Pacific, pentru a asigura o sursă curată și prietenoasă cu mediul înconjurător. De fapt, Keto MCT conținea ingrediente chinezești de origine necunoscută, dar și Roxadustat, care nu era menționat pe eticheta produsului”, arată plângerea depusă de avocații sportivei.