Jucătoarea de tenis Simona Halep nu se va mai regăsi clasamentul WTA după turneul de la Montreal. Sportiva așteaptă verdictul în procesul de dopaj aflat pe rolul tribunalului sportiv independent Sport Resolutions de la Londra. Amânarea audierii, iar acum a deciziei, au avut drept consecință eliminarea Simonei Halep din clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume.
Simona Halep va părăsi clasamentul WTA după turneul de la Montreal programat să se desfăoare în perioada 9 - 15 august. Jurnaliștii de la Tennis World USA au arătat că sportiva din România așteaptă un verdict, care întârzie, în procesul de dopaj de la Londra.
Simona Halep a fost suspendată din activitatea competițională, pe parcursul derulării acestui proces, după ce în organismul său au fost descoperite urmele unei substanțe interzise, roxadustat.
„Să nu fiu lăsată să participl la niciun turneu 8 luni de zile. Acum știu că am ratat Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Ca să nu mai spun că am pierdut toate punctele și poziția din clasamentul WTA. Nu doar că mi-au «ucis» reputația, ci și pe mine ca jucătoare profesionistă”, scria Simona Halep, într-un mesaj postat pe Instagram pe 24 mai.
Simona Halep așteapă verdictul
În ultimul clasament WTA, Simona Halep a coborât până pe locul 55, însă va părăsi ierarhia în momentul în care va ajunge la 0 puncte, după turneul de tenis de la Montreal. Din cauza suspendării, Simona Halep va rata competiția din Canada, pe care a câștigat-o în 2022. Ea nu-și ca putea apăra punctele câștigate anul trecut și va ajunge la 0 puncte, ceea ce va avea drept consecință eliminarea din clasamentul WTA.
„Când va reveni pe teren, Simona Halep va fi nevoită să adune puncte din turneele ITF sau grație unor wild-card-uri, așa cum plănuiește să facă și Caroline Wozniacki, care a decis să revină pe teren”, scriu jurnaliștii de la Tennis World USA.
Simona Halep este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Ea riscă până la patru ani de suspendare în primul caz, conform AFP.
Sportiva este în așteptarea unui verdict, după ce, la finalul lunii iunie, a fost audiată în procesul de dopaj la tribunalul Sport Resolutions de la Londra. Dacă va fi găsită vinovată, Halep ar putea primi o suspendare de 4 ani din tenis. De asemenea, punctele obținute vor fi șterse din clasamentul WTA, în luna septembrie.