Evenimentul Zilei > Sport > Simona Halep, o nouă victorie la Wimbledon și calificare în turul al 3-lea. Moment emoționant, la final au curs lacrimi
Simona Halep, o nouă victorie la Wimbledon și calificare în turul al 3-lea. Moment emoționant, la final au curs lacrimi

Simona Halep, o nouă victorie la Wimbledon și calificare în turul al 3-lea. Moment emoționant, la final au curs lacrimi

Simona Halep s-a calificat, joi, în turul al 3-lea al turneului de la Wimbledon. Sportiva din Constanța a obținut o victorie în două seturi, în fața belgiencei Kirsten Flipkens, scor 7-5, 6-4

Simona Halep (locul 18 WTA) s-a calificat, miercuri, în turul al 3-lea al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Românca a evoluat împotriva belgiencei Kirsten Flipkens (locul 190 în ierarhia mondială) și s-a impus după două seturi, scor 7-5, 6-4, la capătul unei confruntări ce a durat o oră și 23 de minute.

Simona Halep s-a calificat în turul al 3-lea de la Wimbledon

Halep a început cu break, dar nu a reuşit să se adapteze la jocul ”veteranei” belgiene, care s-a desprins la 5-2. A urmat o revenire formidabilă a campioanei din 2019, care s-a impus cu 7-5, după cinci ghemuri consecutive.

Flipkens (36 ani, 190 WTA) a avut un început foarte bun şi în setul secund, în care a condus cu 3-0 şi 4-1, dar a urmat o nouă revenire şi o serie de cinci ghemuri la rând (6-4).

Pentru Flipkens a fost ultimul meci de simplu din carieră, iar la final a urmat o îmbrăţişare îndelungă cu Simona, aplauze în picioare din partea spectatorilor în acest moment emoţionant.

Halep a câştigat toate cele şase meciuri directe cu Flipkens, precedentul la US Open în 2016, cu scorul de 6-0, 6-2, în primul tur. Una dintre victorii s-a înregistrat pe iarbă, în 2013, în finala de la ‘s-Hertogenbosch, cu 6-4, 6-2.

Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a bifat astfel a noua sa victorie consecutivă în Grand Slam-ul londonez. Halep a reuşit un as şi a comis 4 duble greşeli, iar Flipkens a încheiat cu 2 duble greşeli. Belgianca a avut mai multe mingi câştigătoare (24-20), dar şi mai multe erori neforţate (21-17).

Are un cec în valoare de 120.000 de euro

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 120.000 de lire sterline, iar în turul al treilea o va înfrunta pe poloneza Magdalena Frech, care a trecut cu 6-4, 6-4 de slovaca Anna Karolina Schmiedlova.

Halep a câştigat ambele partide directe cu Frech (24 ani, 92 WTA), în anul 2020, în sferturile de finală de la Praga, cu 6-2, 6-0, şi anul acesta, în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3. Tot joi, în primul tur la dublu, perechea româno-ucraineană Irina Begu/Anhelina Kalinina a fost învinsă de cuplul Alicja Rosolska (Polonia)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă), cu 6-4, 6-4. Favoritele numărul 11 s-au impus după o oră şi 20 de minute.