Simona Halep le-a încurajat pe micile jucătoare din Singapore
- Alexandru Toader
- 23 iulie 2015, 18:50
Simona Halep, locul 3 mondial, se află în Singapore pentru a promova Turneul Campioanelor (25 octombrie - 1 noiembrie), întrecere în care a fost finalistă anul trecut. Românca a fost întâmpinată de mai multe tinere tenismene, care i-au cerut Simonei câteva sfaturi din tenis.
Două fetițe au fost interesate de faptul că Halep este o sportivă mică de statură, dar totuși este una dintre cele mai bune jucătoare din lume. „Noi suntem mici și tu ești mică, ce putem face pentru a deveni mai bune în tenis?”, a fost prima întrebare. „Nu e un lucru rău că suntem mici pentru că suntem foarte rapide pe teren, ne putem mişca mai repede decât fetele înalte, avem viteză, acoperim mai bine terenul, avem abilitatea de a ajunge la toate mingile. Trebuie doar să lucraţi mai mult la alergat, la musculatura picioarelor şi să fiţi în formă tot timpul, pentru că e important să nu vă accidentaţi”, le-a răspuns, râzând, Simona fetițelor.
Altfel, România va avea cinci reprezentante pe tabloul de la US Open, ulimul Grand Slam al anului, ce se desfășoară în perioada 31 august - 13 septembrie, iar Simona Halep, Irina Begu (30 WTA), Monica Niculescu (38 WTA), Alexandra Dulgheru (47 WTA) și Andreea Mitu (72 WTA) nu vor avea nevoie de tururi preliminare la Flushing Meadows.