Simona Halep, la capătul răbdării. Mesaj înaintea verdictului

Simona Halep, la capătul răbdării. Mesaj înaintea verdictuluiBărbații din viața Simonei Halep. Nu doar Toni Iuruc i-a sucit mințile. Sursa foto: Instagram

Simona Halep a lansat un mesaj cu tâlc de pe terenul de tenis, înaintea verdictului cu privire cazul său de dopaj. Jucătoarea de tenis a ales un citat celebru care îi aparține lui Coco Chanel.

Simona Halep, fost lider WTA și dublă campioană de Grand Slam, continuă antrenamentele pe terenul de tenis, pentru a fi în formă în cazul în care scapă de suspendare și va juca la US Open, care se va desfășura în perioada 28 august – 10 septembrie 2023.

Din nefericire, campioana noastră se află încă în așteptarea verdictului, care nu mai vine, în scandalul de dopaj izbucnit la US Open 2022. Deși audierile au avut loc la sfârșitul lunii iunie, tribunalul întârzie sentința.

Simona Halep, la capătul răbdării. Mesaj cu tâlc transmis înaintea verdictului

Este de înţeles faptul că Simona Halep s-a săturat de situația incertă, iar ultimul său mesaj public a fost transmis ca un semnal că sportiva noastră speră să revină cât mai curând pe terenul de tenis.

Simona Halep a postat două imagini, una cu un teren de tenis și alta cu un citat care îi aparține creatoarei de modă Coco Chanel:

 Fericirea nu e altceva decât parfumul sufletului nostru

Mesajul postat de Simona arată că starea de spirit este una bună şi plină de speranță, după ce la un moment dat a izbucnit la adresa organismelor de conducere ale tenisului, care i-au amânat în mod repetat procesul.

Ce se ascunde în spatele acestor amânări

În regulamentul de procedură al tribunalului de la Londra se prevede că „în afară de circumstanțele excepționale, instanța trebuie să ia o decizie în maximum trei săptămâni de la audiere sau de la încheierea fazei probatorii, atunci când procesul este încheiat pe baza documentelor scrise”.

Aşadar, situația Simonei a fost considerată o „circumstanță excepțională”, iar verdictul întârzie din acest motiv. Mai mult, reprezentanții tribunalului de la Londra nu au dorit să ofere detalii cu privire la decizia care se lasă așteptată.

Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre, indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment”, au transmis cei de la Sport Resolutions.

 

Ne puteți urmări și pe Google News