Simona Halep, în fața unui eveniment crucial. Românca poate să dea o mare lovitură financiară și sportivă

Simona Halep, în fața unui eveniment crucial. Românca poate să dea o mare lovitură financiară și sportivă sursa: arhivă EVZ

Simona Halep va juca în săptămâna care urmează la turneul de la Doha. O competiție găzduită de capitala Qatarului, acolo unde sportiva din Constanța s-a impus în anul 2014 și a mai jucat o finală în 2019.

Simona Halep (locul 27 WTA) se pregătește pentru participarea la turneul de la Doha (Qatar), după ce, la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, sportiva din Constanța a ajuns până în semifinale. Acolo unde a fost învinsă de o mai veche cunoștință, letona Jelena Ostapenko, în trei seturi, scor 6-2, 6-7, 0-6.

Simona Halep a câștigat turneul de la Doha în anul 2014 și a mai jucat o finală la competiția din Qatar

Competiția de la Doha se va desfășura în perioada 20-26 februarie, iar Simona Halep va debuta împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia, aflată în prezent pe locul 70 în ierarhia mondială. Cele două jucătoare de tenis s-au aflat față în față de opt ori până acum, în circuitul profesionist. Sportiva din Constanța domină copios la meciurile directe, pentru că a câștigat de șapte ori și a pierdut o dată.

În cazul în care va reuși să o elimine pe Caroline Garcia, românca va întâlni în turul secund o adversară din SUA, Shelby Rogers (44 WTA) sau Cori Gauff (20 WTA).

Ne puteți urmări și pe Google News

Simona Halep s-a simțit mai tot timpul bine la turneul de la Doha. S-a impus în această competiție în anul 2014, atunci când a câștigat finala disputată împotriva nemțoaicei Angelique Kerber, scor 6-2, 6-3. În anul 2019 a ajuns din nou în ultimul act, dar a ratat trofeul, după ce a cedat în fața belgiencei Elise Mertens, scor 6-3, 4-6, 3-6.

Poate să facă un salt foarte important în clasamentul mondial, dacă pune mâna pe trofeu

Prezentă pe tabloul principal al turneului din Qatar, Simona Halep poate câştiga o sumă considerabilă. Ea este văzută drept favorita a 2-a a competiţiei, în opinia caselor de pariuri. Dacă va triumfa, sportiva „tricoloră” s-ar putea alege cu un cec în valoare de 380,000 de dolari şi 900 de puncte în clasamentul WTA.

Ajunsă pe poziția a 27-a a WTA, Simona ar face și un salt important în această ierarhie. Pentru că ar urca până pe locul al 12-lea, care este ocupat în prezent de britanica Emma Răducanu.

38.240.216 dolari este suma pe care Simona Halep i-a strâns până acum din tenis, din premiile acordate la turnee. Cele mai multe câştiguri la acest capitol le-a bifat americanca Serena Williams (242 WTA, 40 de ani), 94,518,971 dolari.