Simona Halep, favorită la Roland Garros. Miza zilei de mâine nu e meciul! Ci petrecerea...
- Lucian Ionescu
- 26 septembrie 2020, 20:39
Simona Halep (2 WTA) va debuta la Roland Garros 2020 duminică, 27 septembrie, împotriva ibericei Sara Sorribes Tormo (70 WTA).
Meciul dintre Simona Halep și Sara Sorribes Tormo, din turul 1, va avea loc pe arena „Philippe Chatrier" și va începe în jurul orei 14:30
Ca o coincidență, mediul de duminică poate fi un cadou plăcut pe care să și-l facă Simona, deoarece, în acea zi împlinește 29 de ani.
În cazul în care va trece de Sorribes Tormo, principala favorită de la Paris va înfrunta învingătoarea din partida Irina Begu (72 WTA) - Jil Belen Teichmann (54 WTA).
Meciul de duminică contează pentru primul tur al French Open.
Halep şi Sorribes Tormo nu s-au mai întâlnit până în prezent
Sara Sorribes Tormo are 23 de ani, e pregătită de antrenorul German Puentes. Situată pe locul 70 în ierarhia mondială, Sara nu a câștigat în carieră vreun turneu WTA și a atins cea mai înaltă poziție în clasamentul WTA în iunie 2019, locul 64.
În finala ITF Tennis Europe, săptămâna trecută, la Cagnes Sur Mer (Franța), Sara Sorribes Tormo a învins-o pe Irina Bara, scor 6-3, 6-4.
Tot duminică, se va juca și o a treia partidă, unde Irina Berg, locul 72 WTA, va evolua cu elveţianca Jil Teichmann, locul 54 WTA. Câştigătoarea dintre Begu şi Teichmann va evolua în turul al doilea cu învingătoarea dintre Halep şi Sorribes Tormo.
Programul de luni al româncelor
Irina Bara, locul 142 WTA, venită din calificări, o va întâlni pe croata Donna Vekic, numărul 30 mondial şi cap de serie 26, în primul tur al turneului de la Roland Garros.
Monica Niculescu, numărul 141 WTA, va juca în runda inaugurală cu Danielle Collins (SUA, 57 WTA). Şi Niculescu a ajuns pe tabloul principal după ce a jucat în calificări. Sorana Cîrstea, locul 83 WTA, o va întâlni pe Elena Rîbakina (Kazahstan), numărul 18 mondial şi cap de serie 14.
Patricia Maria Ţig, locul 58 WTA, va juca împotriva sportivei Stefanie Voegele (Elveţia, 116 WTA), iar Ana Bogdan, locul 93 WTA, va juca împotriva sportivei Timea Babos (Ungaria, 107 WTA).
Jucătoarele eliminate în primul tur primesc un premiu de 60.000 de euro fiecare şi câte zece puncte WTA. Învingătoarele îşi asigură un premiu de 84.000 de euro fiecare şi câte 70 de puncte WTA, potrivit romaniatv.net