Simona Halep, decizia așteptată de toată lumea. Cel mai emoționant mesaj

Simona Halep. Sursa foto: facebook / Simona Halep

Simona Halep a declarat, miercuri, la revenirea în ţară după participarea la turneul de la Hong Kong, că face anumite greșeli pe care nu le făcea înainte și că s-a descurcat slab în ultima vreme. Cu toate acestea, jucătoarea de tenis nu vrea să pună presiune pe ea.

Simona Halep nu vrea să pună presiune pe ea

“Tenisul meu e ok, fac câteva greşeli pe care nu le făceam înainte. Fizic sunt destul de departe, pe partea de meciuri este mult mai dificil, pentru că e totul diferit faţă de antrenament. La retur mă descurcam şi înainte şi a rămas treaba aceasta, serviciul a fost destul de slab. Nu o să fiu foarte critică, o să merg mai departe şi o să văd ce o să fac.

Simona Halep Sursa foto: X

Vreau meciuri mai multe, am nevoie de victorii să prind încredere, dar nu vreau să pun presiune pe mine. Sunt bucuroasă că mă aflu din nou pe teren şi ce vine de acum încolo este un bonus, am făcut destul de mult în cariera mea şi sunt împăcată”, a spus Halep.

Se aștepta să piardă

Halep a mai spus că se aștepta să aibă parte de înfrângeri după o pauză atât de lungă și că se bucură că poate juca în continuare. Sportiva a declarat că este greu să joci bine cu ruptură de cartilaje și că încearcă să dea tot ce este mai bun din ea.

Simona Halep. Sursa foto: Facebook

Simona Halep, bucuroasă că s-a întors pe teren

„Accidentarea s-a rezolvat, sunt aptă să joc, doar că trebuie să trebuie să muncesc mai mult şi să îmi acord mai mult timp ca să pot să revin mai bine. A fost umiditate foarte, foarte mare, aproape 80 la sută, nu a fost aşa de cald în schimb cum a fost la primul turneu, de 125, dar condiţiile sunt pentru toată lumea, aşa că nu este un motiv să mă plâng. Am câteva zile de pauză şi voi discuta cu domnul Dobre să vedem ce facem pe mai departe.

Aceste meciuri fac parte din proces, nu mă deranjează în sensul că este o dramă ceea ce se întâmplă acum, pentru că e normal, a fost o perioadă lungă în care n-am jucat. Pentru mine e o bucurie să mă aflu pe teren după o perioadă foarte grea şi după accidentarea foarte grea. Cu ruptură de cartilaje este foarte greu să joci la nivel înalt, dar acum nu mă mai doare şi asta mă bucură cel mai mult”, a adăugat ea.