Simona Halep ar putea reveni în curând pe terenul de tenis. Ea ratează însă primul mare turneu al anului

Sursa foto: Simona Halep/ Facebook

Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj și se luptă să își demonstreze nevinovăția. Avocații ei au făcut progrese în instanță, iar sportiva ar putea reveni în curând pe teren.

Simona Halep se luptă să își demonstreze nevinovăția cu privire la acuzațiile de dopaj și ar putea reveni în curând pe teren. Avocații săi au reușit să demonstreze, în fața tribanulului independent Sports Resolutions, că substanța interzisă (roxadustad) a ajuns în organismul sportivei prin intermediul unui supliment alimentar contaminat.

Simona Halep va rata însă primul turneu de la mare șlem al anului din Australia, dar speră că va putea să revină în curând pe teren. Sportiva și-a schimbat de două poza de profil de pe Instagram și a postat imagini din meciurile de la Wimbledon, din vara anului 2022, când a ajuns până în semifinalele turneului. A fost cel mai bun rezultat al ei anul trecut.

Sursa: Instagram

Va reveni pe teren

Fanii i-au trimis numeroase mesaje de încurajare și cred că postarea acestor fotografii arată că Halep este încrezătoare că va câștiga bătălia juridică și va scăpa de suspendare. Și Monica Niculescu este de părere că Simona Halep este nevinovată și că va demonstra acest lucru.

„Mi-aș fi dorit ca Simona să fie alături de mine în Australia. Sunt sigură o să revină în curând pe teren pentru că este nevinovată. Poate o vom vedea la Indian Wells și Miami“, a declarat Monica Niculescu pe Aeroportul Otopeni, înainte de plecarea în Australia, potrivit sport.ro.

An greu

Din cauza suspendării provizorii Simona Halep a căzut în calasamentul mondial. Ea a ieșit din topul zece al WTA, fiind în prezent pe poziția a 12-a. Românca a fost depășită de Madison Keys și Paula Badosa (ambele din Statele Unite ale Americii).

Chiar dacă se află în centrul unui mare scandal de dopaj, Simona Haleo a fost desemnată, anul trecut, jucătoarea anului, de către Federația Română de Tenis (FRT). În 2022, Halep s-a impus la două turnee: Melbourne Summer Set și Toronto. Simona Halep a avut un an greu și pe plan personal. Ea a divorțat de Toni Iuruc după mai puțin de un an de căsnicie.