Accidentarea suferită de Simona Halep, la coapsă, o va face să rateze turneul de la Charleston, dar și întâlnirea de Fed Cup dintre România și Polonia. Ce planuri are constănțeanca pentru sezonul de zgură.
Simona Halep ar fi trebuit să debuteze, joi, la turneul de la Miami. Cea mai bună jucătoare de tenis avea programată o partidă, în turul al 2-lea al competiției, împotriva australiencei Daria Gavrilova Saville. Dar, din cauza unor probleme fizice, mai exact a unei accidentări la coapsa stângă, Simona a renunțat și s-a retras.
Simona Halep nu va putea să participe la întâlnirea dintre România și Polonia din Billie Jean King Cup
La puțin timp, sportiva din Constanța a postat un mesaj pe rețelele de socializare. Halep a anunțat că are nevoie de timp pentru a se recupera. Astfel, în perioada de pauză forțată, ea va rata turneul american de la Charleston, dar și întâlnirea pe care naționala de Fed Cup a României o va disputa împotriva reprezentativei din Polonia în Billie Jean King Cup.
Meciul cu Polonia ar fi fost primul pentru Halep după trei ani de absență din echipa de Fed Cup. Miza confruntării este calificarea în grupele competiției. Horia Tecău, căpitanul-nejucător, va trebui să aleagă o înlocuitoare pentru duelul din 15-16 aprilie, de la Radom, Polonia. Din echipă fac parte Gabriela Ruse (24 de ani, locul 96 WTA simplu, 57 dublu), Irina Begu (31 de ani, locul 40 WTA) și Monica Niculescu (36 de ani, locul 42 WTA dublu).
„În timpul antrenamentului de la Miami, de ieri, am simțit o durere puternică la piciorul stâng. Am avut probleme la coapsă la semifinala de la Indian Wells. Am sperat că se va îmbunătăți situația, dar azi-noapte am făcut un RMN, care a arătat o ruptură.
Sportiva din Constanța se concentrează pe turneele din sezonul de zgură
Corpul meu are nevoie de timp pentru a se vindeca. Prin urmare, nu voi putea participa la competiții timp de trei săptămâni. Asta înseamnă că a trebuit să iau decizia foarte grea de a nu participa la Miami, Charleston și Fed Cup. Este o veste cu adevărat dezamăgitoare pe care o împărtășesc, dar sunt încrezătoare după startul bun din acest an”, scris Halep. Care a precizat că vrea să se pregătească pentru turneele ce se vor desfășura pe zgură.
„Sunt motivată să fac totul pentru a fi pregătită pentru sezonul de zgură. Vă mulțumesc pentru susținere în această perioadă cu suișuri și coborâșuri”, a fost mesajul pe care l-a transmis Simona Halep pe Twitter.