Simion, mesaj ironic, din aeroport, în ultima zi de campanie: Votați-l pe Nicușor Dan
- Andrei Pospai
- 16 mai 2025, 22:40
George SImion. Sursa foto: captură videoCu doar două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, George Simion, candidatul AUR, s-a întors în România, după ce a absentat de la toate cele șase dezbateri organizate în ultima săptămână de campanie electorală.
În ciuda faptului că își confirmase prezența la unele dintre aceste dezbateri, Simion nu a participat la confruntările organizate de Antena 3 CNN, Digi24, Micutzu (MCN podcast), România TV, TVR și Antena 1, unde doar Nicușor Dan, contracandidatul său, a fost prezent.
Întâlnirea cu diaspora și lideri politici din Europa
În loc să participe la dezbaterile din România, George Simion a ales să plece din țară pentru a se întâlni cu românii din diaspora și pentru a obține susținerea unor lideri politici europeni.
El a avut întrevederi în Polonia, Italia, Belgia și Franța, unde a făcut declarații controversate despre politica europeană și viitorul României.
Reacția pe Aeroportul Otopeni
La revenirea în țară, pe Aeroportul Otopeni, o femeie l-a abordat pe George Simion și l-a întrebat de ce a evitat dezbaterile prezidențiale.
Simion nu a răspuns direct la întrebare, ci a spus: „Vă mulțumesc, succes, votați-l pe Nicușor Dan, faceți ce știți dumneavoastră”.

Nicușor Dan. Sursa foto: facebook / Nicușor Dan
În declarațiile sale recente, George Simion a reafirmat că, dacă va fi ales președinte, îl va desemna pe Călin Georgescu în funcția de prim-ministru.
Simion a subliniat că această decizie face parte din strategia sa politică, menționând că Georgescu ar putea aduce o schimbare radicală în conducerea României.
Georgescu: Îmi asum public funcția de premier
Georgescu a subliniat că tandemul dintre el și Simion ar putea reprezenta o schimbare radicală în conducerea României.
„Este un plan legat de țară: hrană, apă, energie. Este un plan care vizează o curățenie generală, făcută onest și transparent.
Sunt două poziții cheie în stat: premierul și președintele. Mi-o asum public: funcția de premier”, a spus fostul candidat.