Silvio Berlusconi a avut o relație foarte bună cu Vladimir Putin, dar acum fostul premier al Italiei l-a criticat pe liderul de la Kremlin. Motivul este legat de războiul dus de Rusia în Ucraina.
Silvio Berlusconi, fost premier al Italiei, s-a dezis public de Vladimir Putin, liderul Rusiei. Cei doi au avut o relație foarte bună, iar acum magnatul italian, în vârstă de 85 de ani, l-a criticat pe președinte din cauza războiului pe care îl duce în Ucraina.
Silvio Berlusconi nu-l mai are la inimă pe fostul prieten, Vladimir Putin
Italianul s-a declarat, sâmbătă, „profund dezamăgit şi îndurerat de comportamentul lui Vladimir Putin”, de care a fost apropiat, dar care şi-a asumat „o responsabilitate foarte serioasă în faţa lumii întregi” atacând Ucraina, conform Agerpres.
„Nu pot şi nici nu vreau să ascund că sunt profund dezamăgit de comportamentul lui Vladimir Putin, care şi-a asumat o responsabilitate foarte serioasă în faţa lumii întregi", a afirmat el la Roma, în cadrul unei întâlniri publice a partidului său Forza Italia, care face parte din coaliţia largă ce sprijină guvernul condus de Mario Draghi.
„L-am cunoscut în urmă cu douăzeci de ani şi mi s-a părut întotdeauna un democrat şi un om al păcii”, a continuat miliardarul, care a fost de trei ori şef al guvernului de la Roma între 1994 şi 2011. Silvio Berlusconi s-a abţinut până acum să îl critice public pe preşedintele Rusiei.
În perioada în care a fost la putere, Silvio Berlusconi a întreţinut legături de prietenie personală cu preşedintele rus, mergând până la a-l invita în vacanţă în vila sa luxoasă din Sardinia. „În faţa ororii masacrelor civililor din Bucea şi din alte localităţi, adevărate crime de război, Rusia nu îşi poate nega responsabilităţile”, a mai acuzat fostul premier din Peninsulă.
Este multimiliardar și a făcut carieră în media, politică și fotbal
Silvio Berlusconi (născut la 29 septembrie, 1936 la Milano) a fost premier al Italiei între 1994-1995, 2001-2006, respectiv 2008-2011). Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia și proprietar al unui imperiu media, Mediaset. Revista Forbes l-a desemnat ca cea mai prosperă persoană din Italia,cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). De asemenea, conform averii de 7,8 miliarde de dolari în 2011, Revista Forbes l-a plasat pe locul 118 în lume. De asemenea, a fost patronul echipei AC Milan.