48 dintre foştii parlamentari, care nu au mai obţinut un mandat, au cerut indemnizaţii tranzitorii pentru încă trei luni.
Astfel, fiecare va primi de la parlament în jur de 14.250 de lei, în condiţiile în care indemnizaţia netă pe care o primeşte un ales este de 4.750 de lei.
Indemnizaţiile tranzitorii au fost introduse în 2006 în statutul deputaţilor şi senatorilor şi se acordă celor care nu au mai intrat în parlament şi care susţin, printr-o declaraţie pe propria răspundere, că nu au nicio altă sursă de venit.
La Camera Deputaţilor au fost depuse deja 47 de astfel de cereri, potrivit secretarului general al instituţiei Gheorghe Barbu. Printre beneficiari se numără Ovidiu Muşetescu (PSD), fost şef al AVAS, Ovidiu Silaghi (PNL), fostul ministru al IMM-urilor, Daniela Buruiană (fost deputat PRM), Dan Mihalache (PSD), Tudor Mohora (PSD) sau Radu Podgorean (PSD). Grosul celor care au cerut indemnizaţii provine de la PSD - 15, 9 sunt de la PC, 6 de la liberali, 6 de la UDMR, iar 2 de la PDL. La Senat a fost depusă o singură astfel de cerere, cea a democrat-liberalului Gheorghe Constantin, după cum afirmă secretarul general al instituţiei, Dan Vasiliu.
Numărul beneficiarilor s-ar putea modifica. „În lege nu există prevăzut un termenlimită până la care să fie depuse aceste cereri“, afirmă Gheorghe Barbu. Pe de altă parte, Dan Vasiliu susţine că parlamentarii care doresc astfel de indemnizaţii, care vor fi acordate până pe 15 martie, trebuie să completeze lunar declaraţii că nu au alte surse de venit.