O femeie de 48 de ani și-a pus silicoane și a trăit, vreme de trei ani, pe picior mare, profitând de pe urma unui pensionar italian, pe care l-a făcut să creadă că-l iubește și că-l va lua în căsătorie.
Un bătrân italian, în vârstă de 64 de ani, a plătit foarte scump, cu peste 500.000 de euro, dragostea falsă a unei femei mai tinere.
Femeia, o italiancă în vârstă de 48 de ani, lucra ca îngrijitoare – badantă – la bărbatul de 64 de ani, aflat în declin cognitiv. La vârsta senectuții, fără rude apropiate, bărbatul a fost încredințat serviciilor sociale care au angajat-o pe femeie să se ocupe de îngrijirea lui.
Făcându-l să creadă că îl iubește, italianca a reușit să obțină, în trei ani, bani suficienți pentru a-și mări sânii și pentru a trăi pe picior mare, împreună cu copiii ei, într-o casă pe care a achiziționat-o la Torino.
Bărbatul a crezut în povestea de dragoste și a tras nădejde, toată această perioadă, că îngrijitoarea se va căsători cu el și că se vor muta împreună în Liguria, unde vor trăi până la finalul vieții.
Femeia l-a determinat să-i dea banii pe care și-i dorea, spunându-i sumele pe care i le cere sunt necesare pentru un tratament medical al mamei sale, suferinde.
Astfel, între 2017 și 2020, badanta a reușit să obțină peste jumătate de milion de euro, de la asistatul ei vârsta de 64 de ani, prefăcându-se că este îndrăgostită. Ea a cheltuit banii pe îngrijiri stomatologice, chirurgie plastică a sânilor, mașini, haine de firmă și accesorii pentru ea și copiii ei.
Înșelătoria a fost dată în vileag de angajații băncii în care bătrânul își ținea banii, care au observat operațiunile caudate în conturile acestuia. Bancherii au sezizat că bărbatul făcea retrageri suspecte de bani, de-a lungul vremii, care, însumate, au ajuns la peste 132.000 de euro.
Pe fir au intrat și carabinierii din Compagnia Torino San Carlo care au demascat-o pe ingrijitoare. În urma cercetărilor, autoritățile au dispus inclusiv confiscarea casei de 220.000 de euro, în care locuiește femeia, situate în nordul orașului Torino, acestea bănuind că a fost achiziționată din banii obținuți ca urmare a înșelătoriei, conform fanpage.it.