EVZ va prezinta povestea unui tanar manager care a renuntat la functie pentru a fi langa sotie si copil.

Cazul Ralucai Stroescu, tanara care a murit de prea multa munca, a depasit limitele tragice ale actului in sine, devenind o sumbra referinta a tinerilor care s-au regasit in aceeasi situatie: munca pana la epuizare pentru cariera.

Multi dintre ei s-au hotarat sa vorbeasca despre sacrificiile inumane pe care le fac la locul de munca. Astazi, in serialul „Oameni de cariera”, „Evenimentul zilei” va prezinta povestea unei tinere familii de intelectuali care doreste sa-si pastreze anonimatul.

El, manager intr-o multinationala, spune ca a avut de indeplinit sarcini ca pentru o echipa de 12 oameni, in conditiile in care avea in subordine doar patru, si nu a primit zile de concediu, fiind amenintat cu desfacerea contractului de munca.

Ea, cercetator stiintific, se imparte intre laborator, doctorat si cresterea fetitei lor de un an. Viata de familie s-a erodat simtitor, cei doi soti se vedeau la cateva saptamani, iar fetita vorbea cu tatal ei doar la telefon. Intr-un final, dupa zbucium, stres si oboseala, Bogdan renunta la job si isi ia familia intr-un concediu de cateva zile, dupa mai mult de patru ani de munca fara pauze.

POVESTEA LUI Doua nopti la volan pentru cateva ore cu familia Pentru Bogdan si familia lui, calvarul a inceput cand a plecat pe un post de manager la Timisoara, la filiala romaneasca a unei companii multinationale de retail.

Postul promitea bani frumosi, iar pozitia de top ii deschidea drumul in cariera. Pentru aceste doua considerente, Bogdan si-a lasat sotia si copilul de doua luni la Bucuresti, sperand ca, dupa o perioada de eforturi si sacrificii, rezultatele nu vor intarzia sa apara: o situatie materiala considerabil imbunatatita si mai mult timp de relaxare, impreuna cu cei dragi.

Dupa un an si jumatate in ritmul malaxorului multinational, Bogdan este epuizat psihic si fizic, isi cunoaste copilul din convorbiri telefonice si nu-si aminteste cand a stat impreuna cu Ada, sotia lui, mai mult de o zi. Zilele trecute si-a inversat prioritatile si a ales familia si propria sanatate: si-a prezentat demisia.

„Nu faci fata, pleci!”

Care au fost motivele ce l-au condus spre acest gest extrem? „Erau echipele subdimensionate critic, adica eu aveam in subordine patru oameni, in conditiile in care imi trebuiau 12. In schimb, aveam de indeplinit aceleasi obiective.”

Iar acestea nu erau deloc putine: „Eu ma ocupam de negocierea contractelor cu furnizorii, de stabilirea preturilor, de partea de achizitie si verificare, dar si de pregatirea noilor magazine, care urmau sa fie deschise. Asta insemna partea de layout - asezarea produselor la raft -, dar si dimensionarea necesarului de magazin”. 

De dimineata pana seara, Bogdan era prins in sedinte, si printre ele calcula si analiza zeci de vrafuri de situatii si proiecte. Dar era constient ca nu avea cum sa se achite de toate aceste sarcini si ca le cere subordonatilor sai „mult mai mult decat puteau duce”. Cand i-a explicat sefului sau, a primit urmatorul raspuns: „Nu faci fata, inseamna ca nu esti suficient de bun. Asa ca... out!”.

Isi vedea familia o data la doua saptamani De concediu nu putea fi vorba, chiar daca acesta e un drept, nu o favoare. A cerut o data cateva zile libere, de pe anul trecut, si a primit in schimb un nou task. „Mi-a dat (n.r. - seful) sa repartizez niste obiective si sa predau raportul in doua zile, cu toate ca nu era ceva presant”, spune Bogdan.

Pe sotia si copilasul abia nascut, ramasi la Bucuresti, ii vedea o data la doua saptamani. Pentru luxul de a petrece cateva ore cu familia, conducea o noapte intreaga si ajungea dimineata.

„Dormeam si eu cateva ore, ca eram terminat. Dar impreuna cu ai mei nu stateam decat putin, pentru ca in cea mai mare parte a timpului imi suna telefonul sau trebuia sa ma intalnesc in Capitala cu alti si alti furnizori. Luni, dupa inca o noapte de condus, trebuia sa fiu fresh si s-o iau de la capat.”

Dupa toate acestea, seful sau ii reprosa ca „merge cam des la Bucuresti pe benzina companiei”, in conditiile in care Bogdan raspundea de 50a din cifra de afaceri a firmei.

POVESTEA EI Ada adoarme cu laptopul pe genunchi, langa copil La 700 de kilometri distanta, Ada, sotia lui Bogdan, se lupta si ea cu cerintele supraomenesti de la locul sau de munca, cu sarcinile care continuau acasa, peste program, si cu cresterea unui copil caruia abia ii daduse viata. Cercetarea, domeniul tinerei mame de nici 33 de ani, este o pasiune, dar una care ii macina nervii si ii distruge viata de familie.

Salariul ei este conditionat de proiecte de cercetare, pe care, pentru a le obtine, concureaza cu alte sute de contracandidati, la fel de disperati ca si ea.

De asemenea, ea trebuie sa publice articole stiintifice in reviste de specialitate, sa participe la diverse conferinte, unde si acolo pregateste prezentari, sa mearga la ore de laborator pentru a culege date necesare studiilor. Are, de asemenea, si un doctorat de terminat. „Daca nu faci toate astea, la sfarsitul lunii primesti salariul minim pe economie”, spune Ada.

Femeia recunoaste ca isi iubeste meseria si ca o face din pasiune, dar incepe sa realizeze ca sacrifica mult prea mult pentru ea. A uitat de mult sensul notiunii „timp liber” si in fiecare noapte adoarme cu laptopul pe genunchi, langa copil. Eforturile i-au fost rasplatite si a castigat nu mai putin de patru proiecte de cercetare: doua de excelenta si doua internationale. Numai ca asta inseamna si mai mult efort.

Dupa toata munca titanica depusa, Ada a reusit sa obtina cel mai mare punctaj din institut, ceea ce ar insemna o renegociere salariala. Numai ca, „la vederea rezultatelor, conducerea a concluzionat ca e prea mare punctajul si ca sigur am gresit. Acum se pare ca „reevalueaza”, adica umbla un pic la fise, de fapt”.

„Am crezut ca ne descurcam daca muncim suficient de mult”

In perioada urmatoare, pe Ada o asteapta o conferinta in Germania, la care participa cu patru lucrari si o prezentare orala in limba engleza, un seminar in SUA, alte predari de rapoarte, alte ore de laborator...

Cazul „Raluca Stroescu” a facut-o pe Ada sa se opreasca o clipa si sa-si puna o intrebare perfect legitima: „Am fi putut pleca din tara, dar am considerat ca putem sa-i asiguram viitorul fetitei noastre in Romania daca muncim suficient de mult. Problema care se pune este pana cand sau pana unde mai putem merge?”.

PARINTI PE FUGA „Copilul meu pupa telefonul cand vorbea cu tati”

Ironia sortii face ca sacrificiile celor doi parinti, indreptate in fapt spre rodul dragostei lor, micuta Daria, chiar ei sa-i dauneze. Bogdan isi aminteste ca vorbea cu ea prin telefon si asa mentineau legatura tata-fiica.

„Ajunsese copilul meu sa pupe telefonul cand vorbea cu tati”. Intalnirea lor, la cateva saptamani, era de fapt mai mult o vizita, in care nu apucau sa faca sau sa-si spuna mai nimic, pentru ca suna telefonul sau trebuia sa plece urgent la o intalnire.

Bogdan recunoaste ca si in putinul timp petrecut impreuna era stresat, chiar uneori tipa si se enerva fara sens. „Ajunsesem sa tip la ei din cauza presiunii de la serviciu. Ma transformasem in altcineva.”

De cealalta parte, Ada si-a indeplinit indatoririle de mama pe fuga. Avea nevoie de bani pentru noul membru al familiei, precum si obligatii profesionale pe care nu le putea lasa deoparte.

Cuplul si viata de familie se destramau vazand cu ochii, dar ei continuau in speranta unor vremuri mai bune. „Am zis sa trag tare la inceput, stiu eu, cativa ani, si apoi sa-mi permit sa ma relaxez, dintr-o pozitie care sa-mi permita asta. Dar conditiile au fost inumane.” Bogdan crede ca s-a oprit la timp: daca mai continua in ritmul acela, probabil ar fi ajuns la spital.

Ada a muncit la proiecte pana in luna a noua de sarcina, iar la nici o luna de la nasterea micutei, tanara mama „zbura” cu copilul la o conferinta la Calinesti. „Aveam nevoie de bani, nu mai puteam sta acasa. Asa ca o luam dupa mine si o lasam in camera de hotel cat aveam prezentarea.”

PROIECTE

Se vor dedica familiei

Pe viitor, Bogdan isi va acorda o perioada de odihna, dupa care va cauta un job in Bucuresti, aproape de familia lui. Spune ca e fericit, pentru ca „a devenit un om liber”. Ada e in culmea bucuriei pentru ca „dupa patru ani, petrec si eu timp cu sotul meu”.

Amandoi au ajuns la concluzia ca nu merita sa-ti sacrifici sanatatea si familia pentru un job, oricati bani si faima ti-ar promite. Acum, Bogdan, Ada si copilul sunt la munte. Si-au oferit, in sfarsit, cel mai frumos cadou: timpul petrecut impreuna, departe de serviciu, stres si deadline-uri.

 

Cititi si "Sindromul Raluca"

                Tu cat esti dispus sa sacrifici pentru cariera?