Sfaturi pentru șoferi, pe caniculă. Evitați accidentele și deteriorarea mașinii

Sfaturi pentru șoferi, pe caniculă. Evitați accidentele și deteriorarea mașinii Sursa foto: Dreamstime

Poliția Rutieră a oferit o serie de recomandări pentru șoferi privind conducerea mașinii pe caniculă. Disconfortul termic accentuata afectează comportamentul șoferilor, avertizează autoritățile.

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) informează că în această perioadă de caniculă, disconfortul termic va fi resimțit puternic. Instituția propune mai multe măsuri menite să ajute șoferii în timpul condusului.

Sfaturi utile privind șofatul pe caniculă

Din cauza caniculei, li se recomandă conducătorilor de autovehicule să folosească sistemele de climatizare. În egală măsură, șoferii sunt sfătuiți să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată în sezonul cald. Totodată, aceștia ar trebui să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special în cazul șoferilor în vârstă.

Celor de la volan li se mai recomandă să nu conducă dacă sunt obosiţi. Oboseala este considerată una dintre cauzele generatoare ale multor tragedii rutiere, mai ales la sfârşit de săptămână.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trebuie evitat și consumul de alcool, deci șoferii nu trebuie să se urce la volan după consumul de băuturi alcoolice. Alcoolul constituie un factor de mare risc pentru traficul rutier, favorizând producerea accidentelor.

De asemenea, cei care urcă la volan trebuie să evite vorbitul la telefon în timpul drumului, fără a folosi dispozitive speciale handsfree.

Ce reprezintă şi la ce folosesc, de fapt, punctele negre de pe parbriz. Nu sunt doar de decor, au un rol precis

Sursa: Pixabay

Redu viteza acolo unde, în lumină, asfaltul se vede mai închis la culoare sau lucios, precum și cu petice proaspete. În astfel de zone, asfaltul încins scade aderenţa, fiind mai puţin poros şi neputând absorbi petele de ulei, care îl fac extrem de alunecos.

Frânează cu mult înaintea unui viraj, mai ales în zonele în care asfaltul este foarte încins.

Evită rularea pe denivelările din exteriorul virajelor, acolo unde zonele cu asfalt expus soarelui prezintă efectul de vălurire din cauza traficului greu.

Temperatura ridicată accentuează starea de oboseală

Căldura pune mari probleme la volan, căci se manifestă la început prin întârzierea reacţiilor, dificultate în concentrare, căscat repetat, clipire foarte deasă. În final poate interveni chiar adormirea la volan, cu consecințe tragice.

În egală măsură, reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt pot crea dificultăţi deosebite șoferului, care trebuie să le dea o mare atenție. Șoferii cu probleme medicale trebuie să evite neapărat să conducă, iar în cazurile în care nu pot evita șofatul, se recomandă un însoțitor, mai spun experții.

”Recomandăm persoanelor cu probleme cardiace sau de altă natură medicală menite a împiedica conducerea autovehiculelor în condiţii de siguranţă să evite pe cât posibil deplasarea cu autovehiculul în perioadele de timp caniculare, iar dacă este imperios necesară deplasarea, să aibă un însoţitor în autovehicul. Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite”, arată un comunicat al Poliției Române.

Asigură cele mai bune condiții pentru mașina ta

Imediat ce ai plecat la drum, activează funcţia AUTO a aparatului de aer condiţionat. Ține geamurile închise sau cel mult întredeschise. În acest fel, habitaclul va fi mai bine ventilat. Atenţie, nu folosi funcţia AUTO mai mult de câteva minute, fiindcă poate răci excesiv interiorul maşinii.

Atenţie la temperatura motorului. Asigură-te că nivelul de antigel se încadrează în limite normale.

Schimbă uleiul. Motorul are nevoie de îngrijiri speciale. Uleiul trebuie înlocuit cu unul cu o vâscozitate mai mare, pentru a face față căldurii excesive.

Foloseşte parasolarul. Parasolarul apără bordul de efectele negative ale razelor solare. În timp, decolorează plasticul, iar acesta se poate crăpa. De asemenea, parasolarul apără de soare tapiţeria, reducând temperatura în interior. Foloseşte parasolar atât pentru bordul maşinii, cât şi pe geamurile laterale şi lunetă.

Verifică ştergătoarele. Din cauza temperaturilor excesive, mai ales dacă maşina este parcată frecvent în soare, cauciucul ştergătoarelor poate deveni rigid și se poate crăpa. Verifică ştergătoarele cu atenţie. Dacă observi că nu mai funcţionează la capacitate maximă, înlocuieşte-le cauciucul.

Soluţie de parbriz antiinsecte. Lichidul de curăţat parbrizul, în sortiment de vară, are în componenţă substanţe cu proprietăţi antistatice, antiinsecte, antiaburire şi anticorozive.

Nu neglija ceara auto. Soarele puternic decolorează vopseaua, putând cauza chiar fisuri şi crăpături. Aplică un strat de ceară o dată pe lună. De asemenea, poţi solicita un polish la mașina ta. O altă soluţie bună ar fi colantarea capotei, a plafonului şi a portbagajului.

Pneurile se pot încălzi excesiv. Cea mai bună metodă pentru prevenirea încălzirii excesive este verificarea presiunii în roţi. Roţile umflate la o presiune mai mică faţă de cea recomandată acoperă o suprafaţă mai mare de şosea, deci creează mai multă forţă de frecare şi, implicit, mai multă căldură, potrivit promotor.