Sfârșitul unei domnii. Finalul unei epoci. De ce lumea nu va mai fi la fel după Elisabeta a II-a

Decesul Reginei Marii Britanii este evenimentul finalului de săptămână și al perioadei următoare. El a pus în umbră nu doar invazia rusă din Ucraina sau criza energiei, ci chiar si pe eroul planetar în tricou verde, Zelenski.

Asta deși, din punct de vedere politic, adică al exercitării puterii executive, monarhia constituțională engleză beneficiază de pârghii minimale, dacă nu chiar inexistente. Așadar, niciuna dintre marile teme actuale nu este influențată direct de urcarea pe tron a lui Carol al III-lea, urmare a decesului mamei sale.

Or tocmai pornind de la acest aparent paradox, al impactului mediatic al veștii sfârșitului Reginei, putem înțelege de ce lumea nu va mai fi la fel.

Întâi de toate, să remarcăm trecerea la Domnul a celui mai longeviv monarh al unui stat major din istorie, de la Ludovic al XIV-lea până astăzi. Cu diferența, favorabilă Elisabetei a II-a, a perioadei de domnie efectivă câtă vreme Regele Soare a "urcat pe tron" la 5 ani, însă a devenit conducător de facto al Franței abia după moartea lui Mazarin, când avea 22 de ani. Deci doar 50 de ani de domnie "de facto", prin comparație cu cei 70 ai suveranei.

OMS, stare de alertă la cel mai înalt nivel. Epidemia considerată urgenţă de sănătate

Facebook și TikTok, interzise de un mare angajator din România. Angajații sunt foc și pară

Apoi, să analizăm perioadele pe care le-a parcurs regretata Regină, devenită întâmplător succesoare la tron, urmare a abdicării unchiului său abdică, care l-a trimis tron pe tatăl său, George al VI-lea. Elisabeta a II-a a traversat istoria tulburată post-război, a asistat și a luat parte la schimbările economice și ideologice ale țării sale și ale Occidentului.

Pornind de la "Wellfare state" (statul bunăstării) sau "Les Trente Glorieuses" (cei 30 de ani glorioși), la capitalismul neo-conservator facilitat de criza petrolului din anii '70, apoi la finalul Războiului Rece, și până debutul și extinderea irevocabilă a globalizării, Regina s-a consolidat deopotrivă în mentalul colectiv britanic și internațional ca un simbol al stabilității. Ca un simbol al trecerii prin fiecare etapă.

Că a făcut asta cu eleganță, decență, discreție și noblețe e deja încă un argument. Puterea sa, eminamente simbolică, a dat încredere unei națiuni, devenind un reper constant, chiar și în perioadele dificile, precum finalul mandatului lui Thatcher sau moartea Prințesei Diana, când tensiunea socială și reacțiile media au făcut-o nepopulară.

În fine, în spiritul și tradiția Revoluției glorioase - în fond un război civil îngrozitor, dar care a consfințit parlamentarismul englez modern după 1688 - Elisabeta a domnit fără a guverna, a stat departe de luptele politice, asigurându-se, totuși, în audiențele săptămânale cu cei 15 premieri din 10 Downing St., că pildele sale istorice pot servi la cel mai important deziderat al monarhiei moderne, constituționale și democratice, anumea pacea socială.

Fără a avea stridențe, ci doar constanță, fără a face declarații, dar impunându-și conduita, capitalul său de putere simbolică a marcat ultimele 4 sau chiar 5 generații. Toate acestea au perceput-o cu valoare de reper, de etalon. Deși lumea și societatea au cunoscut prefaceri în toată perioada, viteza și anvergura lor de astăzi ar fi fost neimaginat in 1952, 1972, 1992 sau chiar 2012.

De aceea, dispariția acestui martor tăcut, dar activ, coincide și cu un drum fără întoarcere pe care lumea noastră a apucat. Chiar dacă noul Rege Carol al III-lea se va achita excepțional de îndatoririle sale, fiind mai cu seamă o personalitate relevantă în diverse formate internaționale de putere, provocarea este înafara ariei sale decizionale.

Destinul a făcut ca domnia Elisabetei a II-a să coincidă, în toată durata ei, cu finalul unei epoci, în politică, economie, relații internaționale. Această suprapunere în timp nu este nicidecum o virtute. Dar este, probabil, o întâmplare fericită. Pentru că dispariția acestui ultim simbol al stabilității și nobleței ne va face să vedem, mai clar și mai dureros, ce înseamnă lipsa rânduielii în lumea în care trăim. Unde viteza, consumerismul, isteria clipei ar trebui să pălească în fața sentimentului datoriei și responsabilității. Sentiment și atitudine întruchipate, pentru ultima dată, în exemplul personal al suveranei, când a primit-o pentru învestire pe noul premier, Elizabeth Truss, cu 2 zile înainte să se stingă . O ultimă misiune în serviciul supușilor săi, ca în pilda biblică: "Acela care vrea să fie între voi întâiul, să fie tuturor slugă"

Dumnezeu s-o odihnească în pace!