Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost chemat, în anul 610 de împăratul Heraclie (610-641) la curtea sa, unde a fost făcut mare sfetnic al împărăţiei.

Sfântul nu a rămas multă vreme în această dregătorie, întrucât a apărut erezia monotelismului în care a căzut însuși împăratul.

Ca urmare, Maxim a lepădat dregătoria, mergând la o mănăstire din Hrisopole (azi cartierul Üsküdar din Istanbul), unde s-a călugărit.

Monotelismul afirma că în Hristos a existat o singură voință și o singură lucrare. Or, dreapta credință învață că Mântuitorul are două firi. Prin urmare, și două voințe și două lucrări, una pentru fiecare fire. Punând la lucru în armonie cele două voințe și lucrări, El a putut săvârși Mântuirea omului.

Erezia monotelită era susţinută de doi patriarhi: Chir din Alexandria şi Serghie din Constantinopol. Ei se lăudau împăratului că această nouă învăţătură va câştiga de partea împărăţiei popoarele monofizite de la graniţa dinspre perşi şi arabi, şi va întări, astfel, hotarele Imperiului

Monofizismul era rătăcire mai veche, care susținea că în Hristos este numai o singură fire.

În 633 a avut loc chiar o învoială scrisă în acest scop, între bizantini şi monofiziţi. De aceea împăraţii au dat o poruncă aspră, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau două voinţe şi lucrări în Hristos.

Astfel, împăratul Heraclie a dat hotărârea numită Ecthesis, în anul 638. Mai apoi, împăratul Constans, al II-lea (641-668) pe cea numită Typos, în anul 648. Şi astfel, s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Cel dintâi care şi-a dat seama de primejdie a fost Sfântul Sofronie († 638), patriarhul Ierusalimului. După moartea acestuia apărarea Ortodoxiei a fost condusă de Sfântul Maxim.

Aflând, aşadar, că în Apus erezia nu se întinsese, Sfântul Maxim a mers mai întâi în Africa, la Cartagina (641), şi apoi la Roma (646). El i-a îndemnat pe cei de acolo ca, strângând multe sinoade de episcopi, să mărturisească dreapta credinţă. Să anatemizeze monitelismul și să osândească cele două porunci împărăteşti care opreau mărturisirea adevărului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea:

„A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el”.

El a scris multe cuvinte şi cărţi în sprijinul adevărului, pe care le-a trimis apoi pretutindeni în lume.

Afând, împăratul Constans al II-lea (641-668) a trimis ostași în Apus, în anul 653.

Mai întâi, l-au prins pe Papa Martin de la Roma Romei (649-655, pomenit ca Sfânt la 14 aprilie). Acesta a fost surghiunit la Herson, în Crimeea, unde a şi murit.

După câteva zile, a fost prins şi Sfântul Maxim împreună cu doi ucenici ai săi. Dus la Constantinopol, Mărturisitrorul a fost surghiunit surghiunit la Vizia, în Tracia (655).

După o nouă judecată, a fost surghiunit la Perberis.

La o a treia judecată, pentru că a refuzat să tăinuiască dreapta credință, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici cu graiul, nici prin scris, şi a fost exilat pentru toată viaţa în Lazica, din Caucaz (în Georgia de astăzi).

Surghiunit la bătrâneţe, cu limba şi cu mâna tăiate, a rămas simplu monah până la sfârşitul zilelor sale.

Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a mutat la Domnul pe 13 august, anul 662, la vârsta de 82 de ani.

Prăznuirea sa se face la 21 ianuarie şi 13 august. Mâna sa dreaptă, tăiată pentru apărarea prin scris a dreptei credinţe, se păstrează până astăzi la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos.

Celelalte moaşte ale sale au fost descoperite în anul 2010 în Georgia, acolo unde a murit exilat.