Numele de sfânt Ioan, Biserica Universală Creștină, domnia la români și Francmasoneria

Numele de sfânt Ioan, Biserica Universală Creștină, domnia la români și Francmasoneria Sursa foto: Arhiva EVZ

Sfântul Ioan Botezătorul este unul din cei mai importanți sfinți ai calendarului ortodox. Sfântul Ioan s-a născut cu aproximativ o jumătate de an înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Era fiul lui Zaharia și al Elisabetei, oameni în vârstă care au fost binecuvântați de Dumnezeu cu un fiul la bătrânețe.

Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul - scurte biografii. Se spune că atunci când Maria, imediat după Bunavestire, a mers la Elisabeta, deja însărcinată în șase luni, pruncul Elisabetei a tresăltat de bucurie în pântecul mamei, recunoscând astfel că Maria îl purta în pântece pe Iisus, Mântuitorul lumii.

Sfântul Ioan a fot considerat antemergătorul Domnului. Locuia în pustie, se hrănea cu miere sălbatică și din poruncă divină a început să boteze oamenii care căutau mântuire în apa Iordanului. Mântuitorul a fost el însuși botezat de Sfântul Ioan, cu acea ocazie, Duhul Sfânt, confirmând faptul că Iisus era Fiul lui Dumnezei, apărând ca un porumbel la botezul din apa Iordanului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sfântul Ioan a fost ucis din ordinul conducătorului local Irod Antipa, criticat de Ioan Botezătorul pentru legătura cu soția fratelui său, Filip, care se afla în viață. Irod l-a decapitat pe Ioan ca promisiune pentru Salomeea, fiica Irodiadei, nepoata lui Irod Antipa, care a cerut în mod expres capul lui Ioan pentru a dansa un dans preferat de Irod.

Sfântul Ioan Botezătorul este după Mântuitorul Hristos și Maica Domnului, sfântul prăznuit mai multe zile în calendar, fiind prăznuit cu ocazia Soborului (7 ianuarie), nașterii (24 iunie), moartea (29 august). Mai sunt celebrate și prima și a doua aflare a capului său (24 februarie), a treia aflare a capului său (25 mai). Chiar și cei mai importanți sfinți sunt prăznuiți la data morții „întru Hristos”, socotită data învierii și a trecerii la „viața cea nouă”, propovăduită de Sfânta Scriptură.

Sfântul Ioan Evanghelistul a trăit între anii 10 și 98 d.Hr.. A fost fiul unui pescar de la Marea Tiberiadei. Martor al Crucificării lui Hristos, el a predicat în Asia Mică. Anchetat în vremea împăratului Nerva pentru că refuza să respecte cultul imperial și să jertfească zeilor, a fost dus la Roma unde a fost aruncat într-un vas mare cu ulei încins la Porta Latina.

Romano-catolicii îl celebrează pe 27 decembrie, ortodocșii pe 8 mai în fiecare an.

 Sfântul Ioan Botezătorul și Biserica Romano - Catolică

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul. Îndeplinește orice dorință

Sursa foto: crestinortodox.ro

Sfântul Ioan Botezătorul este un sfânt cinstit și în Biserica Romano-Catolică, mai ales în vremea Cruciadelor.

Undeva în secolul XI, un călugăr, Gerardo de Sasso, membru al Ordinului Benedictinilor a putut fonda la Ierusalim Ordinul Ospitalierilor Sfântului Ioan de Ierusalim. Acești călugări primiseră sarcina să îngrijească bolnavii din Ierusalim și teritoriul aferent.

Ordinul devine popular, de aceea Regatul Latin al Ierusalimului, cu susținerea Papalității primește acordul ca Ordinul să devină unul al călugărilor-cavaleri (ordin militar), în secolul XII, sub conducerea lui Raymond de Puy. Ordinul s-a numit atunci, „Ordinul Cavalerilor Ioaniți”.

Cavalerii Ioaniți și Oltenia, Muntenia

Cavalerii Sf. Ioan (Ioaniții) nu s-au limitat doar la Ierusalim ci au primit și alte misiuni apostolice. Regalitatea maghiară dorind să întărească romano-catolicismul extra-carpatic, pe fondul scurtei prezențe a catolicismului oficial ca religie a statului româno-bulgar al împăratului Ioniță Caloian (mort la 1207), a decis să îi aducă în Oltenia și Muntenia pe Cavalerii Ioaniți.

Rembald, marele lor preceptor a primit la 2 iunie 1247, de la regele Ungariei, Bela al IV-lea celebra diplomă care le dădea dreptul Ioaniților să se stabiliească în Oltenia și Muntenia, acea diplomă atestând formațiuni politice românești pre-existente, ale căror drepturi nu trebuiau știrbite: Cnezatele lui Ioan (Dolj-Romanați) și Farcaș (Vâlcea), Voievodatul lui Litovoi (zona Gorjului) și Voievodatul lui Seneslau (zona Argeșului).

În plus. „olatii” (românii) urmau să stăpânească în continuare și iazurile cu pește de la Celeiu (azi cartier al orașului Corabia, județul Olt, loc unde fusese atinca cetate dacică și romano-bizantină Sucidava, cap de pod roman sub Constantin cel Mare la 328 d.Hr.).

În secolul XVI, Ordinul a adoptat denumirea actuală de Ordinul Cavalerilor de Malta.

Cei doi Sfinți Ioan și Francmasoneria

 Francmasoneria modernă își are originea în anul 1717 când Anderson crea landmark-urile Francmasoneriei prin fondarea Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Trecerea de la masoneria speculativă, la masoneria operativă a făcut ca să aibă loc o organizare rapidă.

Mason este un termen care în engleză și franceză înseamnă „zidar”. Zidarii, ctitori de catedrale s-au organizat mai întâi în bresle sau corporații (ghilde de la guild), avându-l ca patron pe Sfântul Ioan Botezătorul (era o tradiție ca fiecare breaslă să aibă un sfânt protector).

Apariția doctrinei Marelui Arhitect al Universului și a Luminilor Masoneriei a făcut ca anul solar să capete o simbolistică aparte.

Astfel, crearea la Londra a Marii Loje, reunind lojele operative ale Sfântului Ioan s-a făcut la 24 iunie 1717.

Una din Luminile Sacre ale Francmasoneriei este Biblia, iar aceasta a fost deschisă mereu la Evanghelia după Ioan. Sfântul Ioan Evanghelistul este celebrat de romano-catolici la 27 decembrie.

Așadar, dacă Sfântul Ioan Botezătorul este celebrat ca naștere pământească la solstițiul de vară, Sfântul Ioan Evanghelistul este celebrat la 27 decembrie, în Occident, la solstițiul de iarnă.

Domnitorii români își atribuiau generic numele Sfântului Ioan Botezătorul pentru a avea protecția divină

Sfântul Ioan, numele de Ioan au constituit pentru domnitorii români o sursă de protecție divină și de recunoaștere.

Istoricii nu s-au pus de acord de unde provine particula „IO” din titulatura domnească oficială.

Unii au susținut, așa cum am arătat mai sus că ar fi vorba despre faptul că până la apariția statelor medievale românești. Prima formațiune politică românească a fost Imperiul Româno-Bulgar al Asăneștilor, unde au domnit Ioan Asan al II-lea, Ioniță Caloian, iar domnitorii români s-ar fi considerat urmași simbolici ai acestui stat.

Alți istorici și aceasta este expresia acceptată de foarte mulți, consideră că „IO” provine de la numele grecesc „Ioannes” tradus ca „unsul lui Dumnezeu”. În ebraică, numele lui Ioan provine de la Iahve, numele ebraic al lui Dumnezeu, în forma scurtă „Io” și verbul „hanan”, a avea milă.

Așadar, numele Sfântului Ioan Botezătorul s-ar putea traduce prin „Dumnezeu a avut milă”, adică Dumnezeu a dăruit un fiu bătrânilor Zaharia și Elisabeta având milă față de credința lor, apoi Dumnezeu a avut milă de oameni trimițând un prooroc care să vestească venirea Fiului și să boteze în numele Sfintei Treimi.

Grecii au preluat și ei numele în forma „Ioannes” ((Ιωάννης), sub forma „unsul lui Dumnezeu”, fiindcă Ioan, încă din pântece a fost sortit sfințeniei, devreme ce s-a închinat lui Iisus, care abia fusese zămislit în pântecul Mariei.

Prima folosire a lui „IO” în titulatură este datată pentru Molodva la  1392, când domnitorul Roman I folosește  într-un act al său cu titulatura „marele şi singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman, voievod stăpânind Ţara Moldovei de la munte, până la mare”.

În Țara Românească, domnitorul Nicolae Alexandru folosește și el  titulatura „IO” în pisania (inscripția) de pe piatra funerară: „În luna noiembrie 16 zile, a răposat marele şi singur stăpânitorul domn Io Nicolae Alexandru Voievod, fiul Marelui Basarab, în anul 6873, indictionul 3. Veşnica lui pomenire”. În cronologia creștină, anul „de la facerea lumii” din pisanie este 1365.

Domnitorii Mircea cel Bătrân (Țara Românească), Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare (Moldova), Mihai Viteazul (Unificatorul), Vasile Lupu (Moldova) au folosit de asemenea, această titulatură.

Pe un disc de argint pe care l-a donat la Mânăstirea Stelea din Târgoviște, doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, rămasă lângă fiul lor Nicolae Pătrașcu lăsat domn la București își trecuse titulatura domnească „IO” pentru a atesta tutela asupra fiului său și al lui Mihai Viteazul.

Epoca fanariotă a marcat dispariția folosirii titulaturii oficiale care conținea particula „IO”.  Era un semn al accentuării dependenței de Poarta Otomană, o imixtiune gravă în autonomia Principatelor (garantată de Capitulațiile încheiate de Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare), semn că domnitorii nu mai aveau deplina putere în plan simbolic

S-a încercat, la 10 / 22 mai 1866, la întronarea Prințului Carol de Hohenzollern să se propună acordarea prenumelui de Ioan pe lângă prenumele de domnitor tânărului principe, dar inițiativa nu a a vut succes, renunțându-se la ea.

În schimb, ca o paranteză,  anterior, în Suedia când mareșalul napoleonian Jean Baptiste Bernadotte a fost ales în 1810 rege al Suediei, domnind până în 1844 (actuala dinastie a Suediei este întemeiată de el), el a acceptat numele de Carol al XIV-lea Ioan.

Așadar, numele de Ioan (al celor doi Sfinți, Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul) a influențat decisiv atât istoria universală cât și istoria românească.