În fiecare an, în a doua zi de Rusalii, Biserica ortodoxă sărbătoreşte Sfânta Treime.
Această sărbătoare a fost aşezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Sfintei Treimi, pentru a arăta că mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea şi făgăduinţa Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi şi Înviere, şi a Duhului Sfânt, prin pogărârea Sa la Cincizecime.
Învăţătura despre Sfânta Treime este fundamentul credinţei creştine. Această taină a Fiinţei divine depăşeşte raţiunea umană și nu poate fi înțeleasă decât prin credinţă.
Încă din rai, omul a putut să se bucure de iubirea infinită care leagă cele trei Persoane divine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Ne puteți urmări și pe Google News
După Pogorârea Sfântului Duh s-a întemeiat prima comunitate creştină şi a luat fiinţă Biserica văzută. Biserica, în care este prezent Iisus Hristos prin Sfântul Duh, aduce pe pământ Sfânta Treime, pentru ca oamenii să intre în comuniune cu ea. De aceea, botezul, adică actul de intrare în Biserică, se face în numele Sfintei Treimi.
Orice rugăciune începe cu formula de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“.
De asemenea, orice slujbă a celor şapte Sfinte Taine începe cu binecuvântarea preotului: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh…“. Acest lucru arată că orice slujbă adresează primele laude Sfintei Treimi.
Cultul Sfintei Treimi este mult mai important decât cel închinat sfinţilor, pentru că fiecare Persoană divină este venerată ca Dumnezeu, în timp ce sfinţii sunt cinstiţi ca oameni care s-au desăvârşit.
De asemenea, credincioşii fac semnul Sfintei Cruci şi rostesc formula de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime, pentru a chema Persoanele Sfintei Treimi să sălăşluiască în sufletele lor, pentru a le desăvârşi.
Învăţătura despre Sfânta Treime nu a fost formulată de la începutul existenţei creştinismului. Dacă în Vechiul Testament găsim doar câteva simboluri ale Sfintei Treimi, în Noul Testament, cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi se descoperă chiar de la botezul Lui Hristos în râul Iordan.
De asemenea, Iisus a mărturisit adesea pe Tatăl şi a promis Apostolilor că va trimite pe Duhul Sfânt pentru a continua lucrarea Sa. De aceea, primele mărturisiri de credinţă creştine se concentrau asupra învăţăturii despre o Fiinţă divină care se ipostaziază în trei Persoane.
Cu timpul, au apărut erezii legate de această învăţătură şi, de aceea, s-a simţit nevoia unei dogme, a unui Simbol de credinţă (Crezul), care să formuleze succint credinţa în cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Aceasta a fost formulată în cadrul primelor două Sinoade Ecumenice de la Niceea, în anul 325, şi Constantinopol, în anul 381, unde episcopii prezenţi au condamnat ereziile antitrinitare, precum arianismul şi macedonianismul, şi au folosit termeni greceşti, ca „fiinţă“, „ipostas“, „persoană“, „substanţă“, pentru a formula dogma Sfintei Treimi.
Recomandările noastre
