Sexul la GRĂDINIŢĂ: Homosexualitate, Avort, Schimbarea SEXELOR

Sexul la GRĂDINIŢĂ: Homosexualitate, Avort, Schimbarea SEXELOR

Educaţia sexuală „LGBT incluzivă” va fi introdusă în sistemul şcolar din Tara Galilor, începând cu copiii de grădiniţă, din anul 2022.

Ţara Galilor a anunţat schimbări importante în sistemul său educaţional. După ce a interzis „promovarea homosexualităţii în şcoli”, scrie The Guardian, regiunea britanică se orientează astăzi spre un învăţământ care se concentrează pe „drepturi, egalitate de gen, emoţii şi relaţii”.

Copiii vor „beneficia” de viziunea guvernului despre sexualitate nu în ore separate, aceasta urmând să fie „încorporată în interiorul programei”.

„Aceasta va constitui o parte integrantă a noii programe a Ţării Galilor... pentru toţi copiii între 5 şi 16 ani”, scrie The Guardian.

Activiştii LGBT au salutat anunţul ca pe „ştire grozavă” deoarece „cercetările noastre arată că majoritatea tinerilor LGBT de aici, din Ţara Galilor, nu au auzit nimic despre problemele LGBT în clasă”.

Noua programă va fi publicată oficial în aprilie 2019, a anunţat guvernul galez. The Guardian sugerează însă că schimbările reprezintă o „turnură” care va face din Ţara Galilor un „lider mondial” în educaţia sexuală.

Pe măsură ce mişcarea pro-homosexuală a luat amploare, în majoritatea ţărilor occidentale, educaţia sexuală din şcoli promovează sexualizarea, avortul, homosexualitatea şi ideea că oamenii îşi pot schimba „genul”.