Sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat. Peste 900 de candidați înscriși pentru 600 de locuri libere

Sursa foto Arhiva EVZ

Profesorul universitar dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, a spus că la sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat s-au înscris peste 900 de candidați. Această sesiunea a fost organizată, după ce la cea din noiembrie au rămas puțin peste 600 de locuri și posturi neocupate.

Ministerul Sănătății organizează pe data de 14 mai sesiunea extraordinară a concursului de rezidențiat. Concursul va avea loc la centrul universitar București. Profesorul universitar dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, a transmis că 926 de candidați s-au înscris pentru a coupa cele 628  de locuri rămas libere, după sesiunea de la finalul anului trecut. Profesorul universitar a spus că printre principalele specialități pentru care sunt scoase la concurs locuri se numără cele chirugicale, unde există 99 de posturi la chirurgie generală.

Sunt locuri libere și la chirurgie pediatrică, chirurgie vasculară, ortopedie şi traumatologie. Medicul a mai adăugat că 93 de locuri sunt libere la medicina de urgență. De asemenea, există posturi vacante și la medicina de familie, medicină internă, neonatologie, geriatrie şi gerontologie. Toți candidații care vor promova concursul își vor alege, în ordinea punctajului obținut, specialitatea.

Care este cea mai mare problemă din sistemul medical

Președintele Colegiului Mecilor din București a declarat că una dintre cele mai mari probleme din sistemul medical este reprezentantă de repartiția inegală a resursei umane în unitățile spitalicești de pe teritoriul României. Poiană a explicat că în centrele universtare există un număr mare de medici față de restul regiunilor, unde nu există la fel de mulți specialiști. Medicul consideră că trebuie asigurată o distribuție echilibrată a personalului medical pe tot teritoriul României.

„Cred că este foarte important că s-a organizat această sesiune suplimentară de rezidenţiat, deşi logistica organizării nu este deloc simplă, pentru că întărirea resursei umane în sănătate este o prioritate. Ne dorim ca locurile în această sesiune să se ocupe în totalitate, şi vreau să le urez tuturor candidaţilor mult succes”, a declarat președintele Colegiului Medicilor din Capitală.

De ce rămân atât de multe locuri libere la medicina de urgență

Dr. Răzvan-Petru Năstasă, preşedintele Societăţii multidisciplinare a Medicilor Rezidenţi, a spus că sesiunea extraordonară din acest weekend este o soluție corectă. Medicul a mai adăugat că foarte multe locuri rămân libere la medicina de urgență din cauza programului dificil, dar și pentru că responsabilitatea este destul de mare. Năstasă a subliniat că cei care aleg această specializare trebuie să aibă o mare disponibilitate la efort.

„Cred că este un lucru bun, în fiecare an rămân anumite locuri şi posturi care nu se ocupă, de exemplu în 2020 – 2021 au rămas în jur de 250, 300 de locuri neocupate pe sesiune şi de fiecare dată existau anumite petiţii sau anumite cereri. Petiţionarii atunci propuneau ca nota minimă de promovare a examenului de Rezidenţiat să fie mai scăzută, eu nu ştiu dacă asta este soluţia, în schimb soluţia aleasă de minister în acest an, cu o nouă sesiune de Rezidenţiat pentru ocuparea acelor locuri, este una inspirată şi corectă pentru toată lumea”.

Preşedintele Societăţii Medicilor Rezidenţi vrea ca doctorii să rămână în țară

Preşedintele Societăţii multidisciplinare a Medicilor Rezidenţi a mai adăugat că mulți medici rezidenți sau studenți la medicină nu pornesc în această carieră cu gândul de a pleca din România. Unii dintre ei aleg să facă acest pas pentru că după ce termină rezidențiatul nu își găsesc un loc de muncă și sunt șomeri. Năstasă a precizat că este greșit să crezi că dacă alegi să ai o carieră în medicină, vei avea și un loc de muncă asigurat, după terminarea rezidențiatului.

„Este o percepţie greşită în societate că dacă te faci medic ai un job asigurat, ceea ce este fals, pentru multe specializări, şi poate pentru o bună parte din specializările unde au rămas locuri disponibile acest lucru este valabil. Dacă se rezolvă această problemă, cred că medicii îşi doresc să rămână în ţară. Şi cred că o soluţie pe viitor, la sesiunile regulate viitoare, o soluţie este un număr mai mare de posturi, nu de locuri pentru viitorii candidaţi”, a mai spus Răzvan-Petru Năstasă pentru News.ro.