Serviciul militar obligatoriu pentru tineri. Legea va fi adoptată după alegeri

Militari din trupele britanice în estul Europei © Domhnall Dods | Dreamstime.com

Serviciu militar obligatoriu pentru toți tinerii care au atins vârsta de 18 ani. Măsura face parte din programul electoral propus de un partid politic aflat la guvernare. Președintele formațiunii a anunțat că legea va fi adoptată și aplicată după alegeri, în caz de victorie.

 

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani vor fi recrutați obligatoriu în armată. Doar că nu se va întâmpla în România, ci în Marea Britanie, dacă Partidul Conservator va câștiga alegerile. Măsura a fost anunțată de președintele partidului, Rishi Sunak.

Serviciu militar obligatoriu în Marea Britanie

Premierul britanic, Rishi Sunak, a anunțat că vrea să atragă mai mulți tineri în rândul forțelor militare. Iar dacă va câștiga alegerile anunță un proiect prin care va introduce un serviciu militar obligatoriu la vârsta de 18 ani.  Scrutinul electoral este programat pe 4 iulie, conform AFP.

„Voi introduce un nou model de serviciu naţional, în vederea creării unui obiectiv comun în rândul tinerilor noştri şi unei sentiment reînnoit de mândrie a ţării noastre”, a anunțat Rishi Sunak, prin intermediul unui comunicat de presă.

Premierul crede că o astfel de reglementare va crește gradul de coeziune la nielul populației. Aceasta în condițiile în care, a remarcat, lumea devine „tot mai incertă”. Astfel, tinerii de 18 ani vor putea alege „între un stagiu de 12 luni cu normă întreagă în rândul forţelor armate sau un weekend pe lună, timp de un an, de voluntariat în cadrul comunităţii lor”.

Rishi Sunak a anunțat introducerea noului tip de serviciu militar în contextul campaniei electorale. Premierul a anunțat că alegerile legislative vor fi organizate pe 4 iulie. Anunțul său vine în condițiile în care opoziţia laburistă este creditată ca favorită în sondaje. Laburiștii conduc cu aproximativ 20 de puncte procentuale.

Conservatorii acuză lipsa de hotărâre a laburiștilor

În comunicatul de presă, pe lângă anunțul legat de noul serviciu militar obligatoriu, conservatorii lansează noi atacuri spre adversarii politici. Ei îl acuză pe liderul laburist Keir Starmer că „nu are nici convingerea, nici curajul şi nici planul necesar să navigheze într-o lume tot mai incertă”. Liderul Partidului Laburist ar urma să preia funcția de premier, în cazul victoriei partidului său.

Pe de altă parte, în acest context, ministrul britanic de Interne James Cleverly a dat asigutări că tinerii care nu accepta să facă serviciu militar obligatoriu nu vor fi sancționați penal. El a făcut aceste precizări în cadrul unei intervenții la Sky News.

„Nu vor exista sancţiuni penale. Nimeni nu se va duce la închsioare din cauza asta”, a dat asigurări James Cleverly.

Declarațiile sale vin în contradicție cu anunțul lui Rishi Sunak care a prezentat acest serviciu militar ca „obligatoriu”.

Armata Sursa foto: Arhiva EVZ

Serviciu militar obligatoriu propus în mai multe țări

Regatul Unit a avut un serviciu militar naţional obligatoriu din 1947 şi până în 1960. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani trebuiau să servească sub arme timp de 18 luni. Ulterior, s-a preferat reorganizarea armatei și angajarea militarilor profesioniști.

În contextul pericolului pe care îl reprezintă Rusia, mai multe state occidentale iau în calcul introducerea serviciului militar obligatoriu. Astfel, se speră, numărul forțelor militare va crește, în cazul unui eventual conflict.

Mai multe țări europene au introdus deja armata obligatorie. Este vorba despre Lituania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Letonia, Austria, Grecia şi Estonia. Fiecare dintre aceste state au o formă de serviciu militar obligatoriu. În Norvegia, din 2015, femeile şi bărbaţii sunt obligaţi să urmeze stagiul militar în care învață tehnici elementare de luptă.

Polonia a introdus, de la 1 februarie, calificarea militară în toată țara, până la 30 aprilie. În această perioadă, aproximativ 250.000 de persoane au urmat un stagiu de pregătire militară. Germania ia în considerare adoptarea unei legi prin care serviciul în armată să devină obligatoriu.