ȘERPĂRIE în Orient: TERORIȘTII Hezbollah trimit trupe ÎMPOTRIVA ISIS. Iranul mută SPECTACULOS
- Radu Pădure
- 15 martie 2015, 15:12
Hezbollah va trimite 800 de războinici să lupte alături de armata irakiană pentru eliberarea orașului Mosul de ocupația ISIS.
Potrivit unor surse citate de ziarul londonez Al-Arabi Al-Jadeed, Teheranul i-a adresat liderului grupării teroriste Hezbollah Hassan Nasrallah cererea de a participa cu trupe la eliberarea Mosul. Sursele susțin că Nasrallah a acceptat cererea și a promis că va trimite 800 de luptători din trupele de elită.
Aceleași surse au declarat că ajutorul Hezbollah ar putea fi important, dat fiind că relieful muntos în care se află amplasat Mosul este foarte asemănător cu cel din sudul Libanului. În plus, luptătorii de elită ai Hezbollah ar fi familiarizați cu luptele urbane pe străzi înguste, așa cum este cazul la Mosul.
Potrivit ziarului britanic în limba arabă, războinicii Hezbollah vor ajunge în Irak în două sau trei săptămâni, urmând a fi cantonați în localitatea Samara.
Iranul a deschis deja un centru de operațiuni în Samara, condus de Kassim Soleimani, comandantul trupelor speciale iraniene Quds.
Potrivit surselor citate, interesul Iranului de a implica Hezbollah în războiul împotriva ISIS este de a descuraja Statele Unite să lanseze o operațiune terestră împotriva jihadiștilor. Iranul vrea să țină cât mai departe Statele Unite de teatrul de luptă, pentru ca Washingtonul să aibă un rol cât mai mic în înfrângerea ISIS. În aceeași logică, Iranul pregătește propriile sale lovituri aeriene, independent de coaliția internațională.