Armata rusă a anunţat sâmbătă numirea unui nou comandant al "operaţiunii sale militare speciale" din Ucraina, după o serie de eşecuri majore pe teren şi semne de nemulţumire tot mai mare în rândul elitelor cu privire la desfăşurarea conflictului.
Generalul de armată Serghei Surovikin a fost numit comandant al grupării combinate de trupe în zona ''operaţiunii militare speciale'' din Ucraina, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.
Surovikin, în vârstă de 55 de ani, este un veteran al războiului civil din Tadjikistan din anii 1990, al celui de-al doilea război cecen din anii 2000 şi al intervenţiei ruseşti în Siria, lansată în 2015.
El a fost până acum şeful grupării de forţe "Sud" din Ucraina, potrivit unui raport din iulie al ministerului rus.
Numele predecesorului său nu a fost niciodată dezvăluit în mod oficial, dar, potrivit presei ruse, este vorba despre generalul Alexandr Dvornikov, de asemenea veteran al celui de-al doilea război cecen şi comandant al forţelor ruseşti în Siria între 2015 şi 2016.
Este un fapt rar că o astfel de decizie este făcută publică de Moscova, scrie AFP, adăugând că ea survine după o serie de înfrângeri zdrobitoare suferite de armata rusă în Ucraina.
Război în Ucraina
La începutul lunii septembrie, forţele Moscovei au fost alungate din cea mai mare parte a regiunii Harkov din nord-est, într-o contraofensivă ucraineană în urma căreia Kievul a recucerit mii de kilometri pătraţi de teritoriu.
De asemenea, trupele ruseşti au pierdut 500 de kilometri pătraţi de teritoriu în regiunea Herson din sudul Ucrainei şi au scăpat la limită de încercuirea în Lîman, un centru logistic aflat acum în mâinile Kievului.
Înfrângerile au provocat critici din interiorul elitei ruse, liderul cecen Ramzan Kadârov acuzând conducerea militară, iar un oficial parlamentar de rang înalt, Andrei Kartapolov, a cerut public armatei să "înceteze să mai mintă" cu privire la înfrângerile sale.
Anunţul survine în ziua în care o explozie a distrus parţial Podul Crimeii, o infrastructură cheie pentru aprovizionarea peninsulei anexate de Moscova şi de forţele ruseşti din Ucraina, şi dragă lui Vladimir Putin.