Serghei Șoigu a bătut cu pumnul în masă! Care este principala condiție ca Armata Rusă să învingă contraofensiva ucraineană
- Andreea Vlad
- 17 iunie 2023, 17:10
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a solicitat sâmbătă creșterea producției de tancuri pentru a satisfice necesitățile armatei ruse în Ucraina, unde contraofensiva lansată de țara agresată a început de curând, relatează AFP,.
Ministrul rus, care a vizitat o fabrică militară din regiunea Omsk (vestul Siberiei), "a stabilit ca obiectiv creşterea producţiei de tancuri", a precizat armata rusă într-un comunicat. Potrivit lui Serghei Şoigu, acest lucru este necesar pentru a "satisface nevoile forţelor ruseşti care îndeplinesc sarcinile operaţiunii militare speciale" din Ucraina, se arată în comunicat.
Serghei Şoigu a subliniat, de asemenea, necesitatea de a îmbunătăţi siguranţa vehiculelor blindate şi a echipajelor acestora, potrivit aceleiaşi surse. Evaluarea Ministerului britanic al apărării de sâmbătă dimineață sugerează că Rusia are un avantaj în sud datorită elicopterelor sale de atac:
Contraofensiva a relansat războiul
Acest anunţ intervine chiar în toiul contraofensivei ucraineană, care are ca obiectiv principal recucerirea teritoriilor aflate sub controlul Rusiei în Ucraina. Moscova persistă pe eșecul contraofensivei, inovcând repetate respingeri ale asalturilor forțelor inamice. La rândul său, Kievul susţine că a eliberat câteva localităţi şi aproximativ 100 de kilometri pătraţi de teritoriu, mai ales pe frontul din sud. În present cele mai active lupte nu mai sunt în jurul Bahmut, în estul regiunii Donețk, ci în sud, și mai exact în direcția celor două orașe de coastă Berdiansk și Mariupol.
Forţele aeriene ucrainene au lansat în ultima zi 17 atacuri asupra unor zone cu concentrări mari de trupe ruseşti, a anunţat sâmbătă Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei. Ministerul ucrainean de Interne a afirmat că Rusia a bombardat vineri regiunea Herson, provocând rănirea a 23 de persoane. Printre răniți se numără trei minori : un băiat de 15 ani, o fată de 16 ani și o fată de 11 ani. Un atac cu rachete rusești asupra unui mic sat din regiunea Harkov a ucis sâmbătă patru persoane, a declarat guvernatorul regional Oleh Synehubov.
Tot sâmbătă, Rusia a afirmat că a respins un atac cu drone ucrainene asupra unei unități petroliere din regiunea Briansk, aflată la granița cu Ucraina.