Sârbii îl aşteaptă pe Medvedev aşa cum i-au aşteptat românii pe americani: „Vin aliaţii!“.

Marele favorit la alegerile prezidenţiale din Rusia, primvicepremierul Dmitri Medvedev, şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, vor efectua astăzi o vizită de aproximativ cinci ore la Belgrad, prima după proclamarea unilaterală a independenţ ei Kosovo, informează AFP.

Rusia este principalul aliat al Serbiei în Consiliul de Securitate ONU şi se opune categoric independenţ ei fostei provincii separatiste, care beneficiază însă de susţinerea Statelor Unite şi a majorităţii ţărilor membre ale Uniunii Europene.

Dmitri Medvedev şi Serghei Lavrov au programate întrevederi atât cu preşedintele proeuropean Boris Tadici, cât şi cu premierul Vojislav Koştuniţa.

Vizita celor doi oficiali ruşi are loc după ce însuşi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a calificat independenţa Kosovo drept „un precedent îngrozitor“, care se va întoarce ca un bumerang împotriva Occidentului şi va avea consecinţe imprevizibile.

„Rusia intră în război“

„Vin aliaţii!“, a titrat ieri cotidianul sârb „Vecernje Novosti“. „Dmitri Medvedev, care la 2 martie va deveni, cu siguranţă, noul preşedinte al Rusiei, va avea ocazia să confirme, la Belgrad, politica externă a Moscovei faţă de Serbia“, comentează publicaţia.

„Rusia intră în război pentru Kosovo!“, a scris, la rândul său, cotidianul „Press“, citându-l pe ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, care a avertizat că Moscova îşi rezervă dreptul de a face uz de forţă dacă Alianţa sau UE vor sfida Naţiunile Unite în problema Kosovo.

Declaraţiile oficialilor ruşi i-au entuziasmat pe sârbii din Kosovska Mitroviţa. „Ne face bine să auzim aşa ceva. Sper că Rusia va determina invalidarea declaraţiei de independenţă. Dacă trebuie, ne vom lupta. Ruşii să trimită aviaţia!“, afirmă Danilo Dimovici, unul dintre sârbii din Kosovska Mitroviţa care protestează zilnic la ora locală 12.44.

Ieri, premierul Vojislav Koş- tuniţa a cerut SUA să permită Consiliului de Securitate să confirme validitatea Rezoluţiei 1244, care atestă suveranitatea Serbiei asupra Kosovo, teritoriu administrat de Naţiunile Unite din 1999 până pe 17 februarie 2008.

PRO ŞI CONTRA

„Moştenirea Miloşevici“, invocată ca argument şi de sârbi, şi de albanezi

Desprinderea provinciei Kosovo de Serbia, produsă în urmă cu peste o săptămână şi avizată rapid de marile puteri, continuă să provoace controverse aprige.

În ceea ce-i priveşte pe sârbi şi pe albanezi, au fost consemnate reacţii de la toate nivelurile: de la lideri până la oamenii de pe stradă. De multe ori însă, reprezentanţii autorităţilor au avut o poziţie prea politicianistă, iar cetăţenii simpli - una prea emoţională. Ne-am propus să vă oferim şi o variantă în care aceste excese să fie ponderate. Mai exact, am contactat doi ziarişti, unul sârb şi unul albanez, în ideea de a vă oferi poziţii mai limpezi ale celor două tabere, descărcate atât de balastul emo- ţional, cât şi de cel politicianist.

La solicitarea EVZ au răspuns Nikola Jovanovici, jurnalist la Departamentul politic al cotidianului belgrădean „Blic“, şi Krenar Gashi, editor pentru Kosovo al Balkan Investigative Reporting Network, BIRN, care au prezentat câteva dintre punctele de vedere ale fiecărei părţi.

Nikola Jovanovici: „O lovitură grea“

Prin proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo, Serbia a primit o lovitură năucitoare, iar asta la numai câteva zile după victoria în alegerile prezidenţiale a democratului Boris Tadici. Scrutinul a demonstrat profunda scindare a sârbilor - o parte sunt nerăbdători să treacă peste problemele trecutului şi să meargă spre Europa, în vreme ce o altă parte îşi alimentează naţionalismul invocând nedreptăţile şi teoriile conspiraţioniste cărora Serbia le-ar fi victimă.

Aşadar, la numai câteva zile după ce au fost învinşi în alegeri, naţionaliştii se reafirmă, de data aceasta având vânt în pupă. „Iată de ce este în stare Uniunea Europeană pe care vi-o doriţi atât de mult!“

În ciuda dramaticelor evenimente din ultimele săptămâni, Serbia îşi doreşte în continuare intrarea în familia europeană, însă nu este pregătită să renunţe la Kosovo. Nu este vorba despre acceptarea realităţii sau despre problema sârbilor rămaşi în Kosovo, ci, mai degrabă, despre legătura spirituală şi istorică cu Kosovo.

Serbia este pregătită să accepte realitatea, dar ar fi trebuit să i se lase şansa să demonstreze că poate să funcţioneze altfel decât a făcut-o în timpul regimului Miloşevici. Kosovo e o problemă care dăinuie de decenii, iar UE a încercat să o rezolve simplu, ca pe nodul gordian.

Iar soluţia impusă demonstrează că forul comunitar nu este suficient de puternic pentru a întruni o poziţie unită în probleme atât de complicate precum cazul Kosovo, şi continuă să acţioneze sub presiunea Statelor Unite.

Aşadar, kosovarii au un stat al lor. Serbia nu-l va recunoaşte niciodată, dar dacă acest proces se va dovedi ireversibil, comunitatea internaţională trebuie să facă din securitatea sârbilor din Kosovo o prioritate.

În al doilea rând, UE trebue să reflecteze asupra posibilităţii unei divizări a provinciei, având în vedere că nordul Kosovo va fi de facto în mâna sârbilor, majoritari în această zonă, iar Priştina ştie că va fi greu să-şi exercite autoritatea aici. Poate, pe termen lung, asta i-ar putea consola pe sârbi şi i-ar ajuta să se consoleze după această grea lovitură încasată.

Nikola Jovanovici este jurnalist la Departamentul politic al cotidianului „Blic“

Krenar Gashi: „De ce trebuia Kosovo să fie independent!“

Întrebarea dacă Kosovo trebuia sau nu să fie independent aparţine acum istoriei. Cea mai nouă ţară din lume este deja un stat independent şi suveran, recunoscut de marile ţări democratice. Cu toate acestea, în ţările care nu au recunoscut Kosovo încă, cineva se poate întreba de ce Kosovo trebuia să fie independent? Răspunsul este simplu: pentru că independenţa era singura soluţie pentru Kosovo. În plus, independenţ a Kosovo este ultima piesă din puzzle-ul fostei Iugoslavii şi de aceea este un pilon crucial pentru stabilitatea regiunii.

Îmi amintesc încă cum în 1999 eu şi familia mea am fost forţaţi să ne părăsim casa. Cădirea a fost arsă din temelii câteva zile mai târziu, când noi eram îmbarcaţi în trenuri şi trimişi către frontiera cu Macedonia. Cinci zile am trăit în câmp, în mijlocul pustietăţii, dormind afară, în ploaie.

Circa un milion dintre compatrioţii mei au avut aceeaşi soartă. În jur de 10.000 au murit, majoritatea civili. Ucişi şi masacraţi de regimul unui om care a devenit simbolul răului pentru secolul trecut - Slobodan Miloşevici. Mulţi alţii au suferit în alte moduri, multe femei au fost violate şi mii de oameni au rămas fără un acoperiş.

Fără să intru mai mult în istorie şi să analizez dreptul Kosovo la autodeterminare ca unitate federală a fostei Iugoslavii, epurarea etnică pe care a făcut-o Serbia în Kosovo este primul fapt major care justifică independenţa.

Acesta a fost motivul puternic care i-a împins pe kosovari să se întoarcă în patria lor imediat după ce Serbia a fost înfrântă de bombardamentele NATO în 1999. Ne-am întors fără bani, fără să avem un acoperiş şi nici perspective. Dar aveam speranţa. Şi această speranţă ne-a oferit concentrare în procesul de creare a statului care a durat opt ani sub administrarea ONU. Kosovo este acum oficial liber.

Kosovarii construiesc cea mai nouă naţiune din lume, o naţiune a secolului XXI care nu este bazată pe etnicitate, ci pe drepturi civile şi drepturile omului. Ca şi kosovar, sunt mândru că naţionalismul şi etnocetrismul nu au dominat în timpul acestei faze importante pentru Kosovo.

Conducerea Kosovo şi-a dovedit hotărârea de a crea o ţară pentru toţi cetăţenii săi, redactând o declaraţie de independenţă care nu îi privilegiază pe albanezi, deşi 90% din populaţie este formată din etnici albanezi. Noua ţară adună acum aprobări din partea altor state pentru a deveni cea mai noua membră a Naţiunilor Unite.

Kosovo este acum o ţară independentă şi alte ţări ar trebui să suţină acest nou mod de gândire. Recunoscând independenţ a Kosovo, ţările democratice susţin o nouă filosofie de creare a statelor. Această filosofie nu va crea alte precendente pentru state bazate etnic. Din contră, descurajază astfel de practici şi promovează drepturile civile şi egalitatea pentru toţi oamenii din această lume. Krenar Gashi este editor pentru Kosovo al Balkan Investigative Reproting Network, BIRN

NORDUL KOSOVO

Pleacă albanezii!

Angajaţii albanezi din cadrul instituţiilor civile ale misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite (MINUK) părăsesc nordul oraşului Kosovska Mitroviţa, dominat de etnicii sârbi, au dezvăluit surse ONU, citate de postul de televiziune B92. „Plecarea albanezilor din instituţiile teritoriului majoritar sârb este o consecinţă logică a întregii situaţii. Aceasta este starea lucrurilor pe teren, generată de decizia unilaterală a albanezilor“ privind independenţa, a declarat preşedintele Consiliului Naţional Sârb din nordul Kosovo, Milan Ivanovici. Instituţiile statului sârb au fost primele, în timp ce kosovarii au înfiinţat altele paralele, a mai spus Ivanovici. Sâmbătă, şi misiunea Uniunii Europene, considerată ilegală de către autorităţile de la Belgrad, a decis „să-şi retragă temporar personalul din nord“. Albanezii care lucrau pentru tribunalul districtual au părăsit deja zona. Pentru orice eventualitate, MINUK şi forţa NATO din Kosovo (KFOR) şi-au consolidat patrulele în Kosovska Mitroviţa.

RECUNOAŞTEREA INDEPENDENŢEI

Statele islamice înşală aşteptările SUA

Statele Unite s-au bazat pe solidaritatea islamică atunci când au recunoscut proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo, însă majoritatea ţărilor musulmane nu s-au grăbit să urmeze exemplul Afganistanului, susţine Maria Appakova, comentator la agenţia de presă rusă RIA Novosti. Însă calculul Washingtonului se demonstrează a fi fost unul eronat: dintre cele aproape 60 de state membre ale Organizaţ iei Conferinţei Islamice, doar trei - Afganistanul, Turcia şi Senegalul - au recunoscut, deocamdată, independenţa Kosovo, restul preferând să adopte o atitudine rezervată, de teamă să nu provoace destabilizare sau dezbinări interne în ţările vecine. Printre zonele cele mai fierbinţi se numără Iranul (unde sunt enclave kurde şi azere), Marocul, Sahara de Vest şi Algeria, care se confruntă cu revolte ale berberilor. Pe de altă parte, în numeroase state arabe există importante comunităţi şiite: 75% în Bahrain, 15% în Arabia Saudită, 11% în Qatar şi 17% în Emiratele Arabe Unite. Relaţiile dintre şiiţi şi guvernele centrale sunt destul de complicate, iar riscul izbucnirii unor violenţe este considerabil. La toate acestea se adaugă situaţia tensionată din Siria, Liban şi Irak.

Independenţă doar cu „verde“ la Washington

Deocamdată, niciun lider din aceste ţări musulmane nu a sugerat că ar intenţiona să copieze modelul Kosovo. Precedentul Kosovo este însă unul extrem de periculos, întrucât independenţa fostei provincii sârbe separatiste a survenit în absenţa unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, oficialii de la Priştina bazânduse exclusiv pe susţinerea Statelor Unite şi a marilor puteri din Uniunea Europeană, reaminteşte RIA Novosti. De aceea, succesul celor care vor decide să facă pasul cel mare depinde de interesele Washingtonului, conchide jurnalista de la RIA Novosti, în finalul comentariului său.