Senatul lasă punctul de pensie la mâna comisiei juridice

Senatul lasă punctul de pensie la mâna comisiei juridice

În încercarea de a extinde discuţia pe legea pensiilor inclusiv în privinţa recalculării punctului de pensie, dar şi a revenirii la pensiile speciale, PSD şi PNL au trimis, în şedinţa de azi a conducerii Senatului, actul normativ pentru un punct de vedere la Comisia juridică, în care Opoziţia are majoritate.

Opoziţia nu renunţă la ideea de a lărgi discuţia pe legea pensiilor, întoarsă de preşedintele Traian Băsescu în parlament, şi dincolo de punctul pentru care s-a cerut oficial reexaminarea: reducerea vârstei de pensionare la femei de la 65 la 63 de ani. Astfel, în şedinţa Biroului Permanent de astăzi de la Senat, în care PSD şi PNL au majoritate, legea a fost trimisă, pentru un aviz privind extinderea discuţiilor, la Comisia juridică, unde tot Opoziţia are controlul.

Articole-cheie: punctul de pensie şi pensiile speciale După cum a anunţat la final preşedintele Senatului, Mircea Geoană, senatorii jurişti au termen până marţi, pe 19 octombrie, să se pronunţe "în legătură cu posibilitatea ca Senatul să se aplice şi asupra altor puncte". Printre acestea, Geoană a enumerat stagiul de cotizare pentru femei, punctul de pensie şi "problema pensiilor speciale ţinând cont de deciziile instanţelor". Argumentul invocat de şeful Senatului pentru varianta exceptării de la traseul obişnuit al unei reexaminări a fost acela că "suntem într-o situaţie atipică", "e o lege extrem de importantă şi de controversată". "Nu forma, ci adoptarea legii e parte a acordului cu FMI", a parat Geoană din start eventualele critici legate de ieşirea din angajamentele asumate faţă de FMI. După acelaşi calendar aprobat astăzi, ar urma ca "până pe 26 octombrie legea să fie înanintată comisiilor avizatoare, până pe 2 noiembrie să se dea raportul în Comisa pentru muncă, pentru ca ulterior să ajungă în plen, a adăugat Geoană. "Această lege ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2011. E un interval suficient de timp pentru a fi analizată", a justificat el paşii mărunţi din Senat. Nemulţumiţi de rezultat, liderii PDL au anunţat în Biroul Permanent că "îşi rezervă dreptul" ca în şedinţa de plen de mâine a Senatului să ceară procedură accelerată în privinţa acestei legi.

Ne puteți urmări și pe Google News